Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,
După cum știm, printre angajamentele României se numără și susținerea Planului Juncker în ceea ce privește crearea uniunii energetice.
După cum știți, printre obiectivele acestui plan regăsim și interconectarea rețelelor naționale de energie cu rețelele statelor vecine, tocmai pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze naturale a statelor membre.
De asemenea, tot printre angajamentele României vom regăsi și susținerea concluziilor COP 21 – Conferința Părților de la Paris din decembrie 2015, în ceea ce privește energia și schimbările climatice.
Tot așa, printre obiectivele stabilite cu ocazia Conferinței Părților de la Paris din decembrie 2015 vom regăsi, printre altele: reducerea încălzirii globale, creșterea cantității de energie produsă din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea eficienței energetice și, nu în cele din urmă, stabilirea unui procent minim privind interconectarea rețelelor de energie electrică și gaze naturale între statele membre.
Sigur, sunt mulți pași care ar mai trebui făcuți: definirea consumatorului vulnerabil, definirea rolului statului în ceea ce privește, pe de o parte, statul ca formator de politici energetice și, pe de altă parte, statul ca reglementator, ca proprietar în sistemul energetic românesc și, nu în cele din urmă, definirea unei strategii energetice pe termen lung pentru România.
Dar, analizând cele două documente programatice la care făceam referire în intervenția mea, la care România a aderat, considerăm adoptarea acestei hotărâri bine-venită.
Partidul Național Liberal, prin grupul parlamentar, va susține această hotărâre.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.