Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 martie 2023
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Nicu Fălcoi
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Titlul declarației mele politice este „Materiile strategice, o necunoscută pentru Guvernul României”.
Războiul din Ucraina ne-a demonstrat cât de importantă este existența unei baze industriale pregătite pentru evoluții cu impact negativ pentru securitatea națională.*
Dincolo de dependența energetică și alte resurse strategice cu care s-a confruntat, Europa a declanșat un proces impresionant de reconfigurare a relațiilor economice cu Federația Rusă și China.
Nu mai vrem să cauționăm un regim autocratic, agresiv față de zona euroatlantică, în schimbul unor prețuri ofertante pregătite de oligarhii ruși ai lui Vladimir Putin.
Pentru că nu va fi ușor să ne desprindem de Moscova, solidaritatea euroatlantică este cel mai solid fundament. Dacă ne vom integra economic mai rapid vom depinde mai puțin de acest șantaj.
În același timp, suntem în plină cursă pentru asigurarea unor materiale strategice și lanțuri de aprovizionare sigure.
De exemplu, metalele rare și magneții permanenți produși de China au cunoscut, în 2022, o creștere a prețurilor între 50% și 90%.
SUA, Japonia și Coreea de Sud au început să investească semnificativ în soluții alternative pentru extracția, reciclarea și procesarea unor materiale strategice.
Dar și Uniunea Europeană a luat măsuri pentru coordonarea eforturilor în acest sens. În toamna anului trecut, mai precis în luna septembrie, Uniunea Europeană a lansat EU Critical Raw Materials Act. Documentul este o strategie prin care Europa urmărește să încline balanța puterii în astfel de lanțuri de aprovizionare critice. Industria europeană, în contextul competiției strategice, trebuie să se concentreze să pregătească, să consolideze și să păstreze capacitatea unor sectoare fără de care multe alte sectoare industriale ar putea risca să dispară.