Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Claudiu Sorin Roșu-Mareș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă reglementează modificarea alin. (2) al art. 2 din actul normativ și implică:
– instituirea condițiilor suplimentare ce se doresc a fi impuse dobânditorilor terenurilor poate ridica probleme de compatibilitate cu dreptul Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în măsura în care aceste condiții nu pot fi justificate din perspectiva tratamentului nediscriminatoriu, a protecției unor obiective de interes general și a proporționalității;
– soluția legislativă propusă pentru modificarea aceasta poate constitui premisele unor vicii de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituția României.
Guvernul nu susține, în forma prezentată, propunerea legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.