Titus Corlățean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,

Voi prezenta astăzi o declarație politică cu titlul „4 iunie 1920 – Tratatul de la Trianon și România Mare”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarația politică pe care o prezint astăzi în fața dumneavoastră este centrată pe un eveniment istoric major, a cărui aniversare a trecut, din păcate, aproape neobservată în România. Mă refer, bineînțeles, la momentul istoric al semnării Tratatului de la Trianon, în data de 4 iunie 1920. Din nefericire, pe 4 iunie 2018, la 98 de ani de la acest moment, prea puține voci din România au amintit însemnătatea acestuia.

Tratatul de la Trianon are o însemnătate aparte pentru români, prin intermediul său marile puteri recunoscând unirea Transilvaniei cu România. Contextul politic, economic și social de la acea vreme, în perioada imediat următoare Primului Război Mondial, a impus stabilirea granițelor Ungariei și recunoașterea unirii Transilvaniei cu România, așa cum fusese ea stabilită la 1 decembrie 1918. Cele 16 state care luptaseră de partea Antantei, între care se numără și România, pe de o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, pe de cealaltă parte, semnează Tratatul de la Trianon, un act complex, care, în cele 14 părți și 364 de articole, a reglementat mult mai multe probleme, dar care, printre altele, are ca scop stabilirea frontierelor noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, stat devenit ulterior Iugoslavia, România și Cehoslovacia.

După cum însuși I.I.C. Brătianu a menționat în raportul prezentat în cadrul Conferinței de pace la 1 februarie 1919, intrarea țării noastre în Primul Război Mondial alături de puterile Antantei a avut ca scop fundamental eliberarea Transilvaniei și a Bucovinei de sub dominația AustroUngariei, demonstrând totodată aportul economic, politic și militar adus de România la obținerea victoriei aliaților asupra Puterilor Centrale.

De asemenea, el a probat cu argumente istorice și etno-demografice că Transilvania și Banatul sunt teritorii românești. Reamintim că statisticile ungare îi menționau pe români ca fiind populația majoritară a acestor ținuturi. I.I.C. Brătianu a ținut să pună în relief faptul că: „Înainte ca armata română să pătrundă în Transilvania, deputații români din toate județele acestei provincii, în virtutea dreptului la autodeterminare, s-au întrunit la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde au hotărât unirea definitivă a Transilvaniei și a regiunilor românești din Ungaria cu România.”

Consiliul Suprem Interaliat a hotărât, în cadrul ședințelor din 1 și 18 februarie 1919, formarea unei comisii de experți – francezi, englezi, americani și italieni – care să studieze problemele teritoriale expuse de prim-ministrul Guvernului român în raportul prezentat în 1 februarie și să prezinte propuneri pentru delimitarea frontierelor cu Ungaria „pe criteriul etnic, geografic și al necesității economice”. Pe baza acestor criterii, comisia de experți a supus discuției Consiliului miniștrilor de externe ai conferinței, întruniți în ședința din 11 iunie 1919, linia de frontieră româno-ungară.