Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Stan
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Un subiect foarte important și cu adevărat la ordinea zilei în preocupările media îl constituie accederea României către independența energetică. Departe de mine intenția de a vă convinge de necesitatea și beneficiile unei atari performanțe, câtă vreme ne declarăm aparținători ai contemporaneității utilizatoare de energie în toate formele ei.
Problema pe care va trebui s-o discutăm și asupra căreia va trebui să ne clarificăm un punct de vedere este, pe de o parte, cea a costurilor de producție, iar, pe de altă parte, cea a impactului asupra mediului înconjurător.
Personal nu pot stabili o ierarhie între cele două aspecte din punctul de vedere al importanței. Consider doar că a privi cu înțelepciune și calm, a analiza profesionist, a pune în balanță argumentele pro și contra și a insista până la amănunt în clarificarea acestor probleme este, în fapt, datoria noastră.
Și, pentru a argumenta, aș dori să-mi îngăduiți câteva considerații asupra proiectelor privind exploatarea zăcămintelor de gaze de șist, proiecte care au trezit, de la prima lor apariție, patimi înflăcărate, vocalizate mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, susținute uneori de afirmații bizare de genul „Lăsați-le acolo, că nu deranjează”. Sigur că oricine are dreptul la o părere personală. Dar, argumentată astfel, mai bine o păstrăm pentru noi și nu ne hazardăm în a aduce critici pe o temă pe care n-o cunoaștem de fapt. Iar ca să spunem, de fapt, lucrurilor pe nume, Guvernul a acordat avize de mediu pentru activitatea de explorare, și nu pentru cea de exploatare.
Adică întâi cercetăm, pentru a face explorarea, ne documentăm și abia apoi, în cunoștință de cauză, aprobăm sau nu.
S-a precizat deja că, la inițiativa Guvernului, se vor organiza dezbateri publice, incluzând autoritățile locale, grupurile parlamentare, societatea civilă, organizațiile de mediu, dezbateri care vor permite exprimarea liberă a opiniilor privind eventualitatea exploatării gazelor de șist. Tot din start s-a precizat că programele de prospectare vor ocoli ariile protejate, vor asigura o distanță de cel puțin un kilometru de la țărmul Mării Negre, nu vor conține forări în orașe sau zone locuite, în apropiere de obiective turistice sau culturale și arii protejate prin legislația în vigoare.
Dar ce vorbim atât și cu atâta patimă, doar-doar vom fi cumva remarcați, despre ceva ce nu s-a făcut și care, poate, nici nu se va face?! Oricum, mult înainte de vreme!
O altă alarmă falsă, lansată, de altfel, din aceleași considerente voit negativiste, ca și cea de care am vorbit, este legată de presupusa tăiere a certificatelor verzi, care tăiere va provoca inerent fugărirea investitorilor din domeniu. A face astfel de afirmații cu referire la o țară care are deja instalate turbine eoliene cu o capacitate de generare a energiei electrice care a atins, în anul 2012, valoarea de 1.794 de MW este cu adevărat de natură să transmită fiori de gheață investitorilor, dacă afirmațiile ar dezvălui o realitate. Ceea ce nu este cazul!