Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2014
oath taking · respins
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Dragi colegi,
Un proverb chinezesc spune că „cu ochii altora poți să-ți vezi mai bine defectele”. Este un proverb care este valabil și pentru noi, pentru zilele noastre, mai ales în acest domeniu, când vorbim despre absorbția fondurilor europene.
Indiferent de partid și indiferent de guvern, această dezbatere a existat pe parcursul celor șapte ani, de când am început să atragem aceste fonduri extrem de importante pentru viitorul României. Întrebarea care s-a pus, și acum doi ani, și acum trei ani, și se pune și astăzi este: cine câtă vină are în acest eșec sau semieșec? Pentru că eșecul, per ansamblu, este evident. Cine a greșit mai mult? Ne spunem sau suntem de acord cu faptul că nimeni nu a fost perfect și nu a lucrat așa cum trebuie.
Sigur, după o analiză generală, situația poate fi caracterizată ca fiind dramatică, pentru că în această perioadă, 2007–2014, nu avem rezultate foarte bune. Tema moțiunii de astăzi este însă modul în care Guvernul actual a pregătit Acordul de parteneriat și, din acest punct de vedere, țin să-i dau crezare domnului ministru Teodorovici, pentru că rezultatele dânsului, rezultatele din ultimii ani sunt evidente.
În ce măsură sunt doar meritele domnului Teodorovici este o întrebare bună, dar, având în vedere experiența dobândită de dânsul, având în vedere și profesionalismul de care a dat dovadă și deblocarea a foarte multe proiecte, asta ne arată faptul că s-a lucrat într-un mod profesionist în acest minister în ultimii ani.
Sunt un om al cifrelor și mi-e greu să neg aceste rezultate, dar creșterea spectaculoasă a absorbției se datorează și altor miniștri, activității miniștrilor guvernelor predecesoare, care au pregătit într-o anumită măsură terenul pentru această absorbție și aceste recorduri pe care le-a obținut domnul Teodorovici.
Acordul de parteneriat însă este o altă discuție. Este și trebuie să fie un pact național, un pact între partidele politice parlamentare. Nu poate să fie un simplu program de guvernare. Nu cred că în următorii ani doar domnul Teodorovici o să fie responsabil de implementarea acestui Acord de parteneriat. Nu cred că doar domnul Ponta o să conducă Guvernul până în 2020. Este nevoie de o susținere amplă a acestui pact, a acestui Acord de parteneriat, și documentul trimis Comisiei trebuie să fie unul care să fie asumat de toate partidele politice.
Responsabilitatea domnului ministru este uriașă pentru următorii ani, pentru următorul deceniu. Va croi drumul României în acest domeniu și, dragi colegi, doamnelor și domnilor, ca fost secretar de stat responsabil de fondurile europene din Ministerul Agriculturii, nu pot decât să fiu de acord că domnul Teodorovici a avut rezultate în domeniu, dar, ca senator, referindu-mă la Acordul de parteneriat, nu pot să vă spun decât că acest document strategic depinde de noi, depinde de noi toți, care putem adăuga ceva la el pentru a-l îmbunătăți.