Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Grupul UDMR va susține acest raport de admitere, cu amendamente. Proiectul legislativ vine în sprijinul comunităților locale și, până la urmă, vine în sprijinul oamenilor, pentru că aceste utilități publice trebuie undeva făcute, reabilitate, modernizate.
Este foarte greu de explicat cetățeanului din toate comunitățile locale de ce autoritatea locală sau autoritatea statală nu reușește să reabiliteze o rețea de utilități publice, de ce în alte localități se poate și în localitatea lui nu se poate.
Din acest punct de vedere, sigur, anumite articole poate mai trebuie finisate în dezbaterea de la Camera Deputaților, dar ideea principală și principiul introdus aici sunt corecte.
Vreau doar să reamintesc că și astăzi aceste lucrări de reabilitare/modernizare sunt posibile, doar că există o condiție, și anume scoaterea definitivă din fondul forestier național prin compensare de terenuri. Spuneți-mi mie o comunitate locală care își permite să compenseze terenuri, are resurse financiare să compenseze terenuri cu fondul forestier național.
Deci, dacă știm că asta e realitatea, știm că trebuie să avansăm în aceste lucrări, atunci haideți să facem un pas înainte.
Grupul nostru va susține acest raport. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.