Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Emil Marius Pașcan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte,
Distinși colegi,
Declarația mea se intitulează „În pofida declarațiilor politicianiste căznit optimiste, rata de absorbție a fondurilor europene este jalnică”.
Ministerul Fondurilor Europene dădea vina, în urmă cu o lună, pe concediul Comisiei Europene pentru rata extrem de scăzută a absorbției fondurilor europene. La finalul lunii septembrie însă, situația era și mai gravă. România a reușit să facă deconturi doar pentru 64 de milioane de euro, în comparație cu 195 de milioane de euro cât a rambursat Comisia Europeană României în luna august. Doar trei programe au reușit să aducă bani în țară, iar cele mai multe fonduri au fost rambursate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, adică puțin peste 57 de milioane de euro. Între timp, România rămâne cu o rată de absorbție de 23,46% și cu multe declarații politice siluit optimiste privind accesarea fondurilor europene.
Ministerul Fondurilor Europene transferă responsabilitatea implementării a două programe operaționale extrem de importante pentru România pe mâinile unor experți de la Banca Europeană de Investiții. Experții costă 7,5 milioane de euro și trebuie să facă minuni pentru Programul Operațional Transporturi și Programul Operațional Mediu.
Culmea, după ce a „păpat” mai bine de 6 milioane de euro pentru pregătirea personalului din sistemul de absorbție a fondurilor europene și alte 7 milioane de euro pentru a angaja experți din privat, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat o nouă investiție în personal, adică ajutor de 7,5 milioane de euro din partea a șapte experți ai Băncii Europene de Investiții. Practic, un expert ne costă puțin peste un milion de euro.
Aceștia vor avea calitatea de consultanți independenți și vor oferi sprijin în toate etapele implementării proiectelor din sectoarele menționate: de la lansarea ofertelor până la exploatarea facilităților acestora. Rămâne de văzut care va fi eficiența experților și cât vor crește rata de absorbție pe programele menționate pentru a-și justifica sumele imense cu care sunt plătiți de statul român. Până atunci, rămâne cum am stabilit, adică noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem, tot mai săraci, zilnic mințiți și tot mai umiliți. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.