Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2009
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte,
Grupul parlamentar al PSD+PC cere retrimiterea la comisie, pentru proceduri, în condițiile în care raportul nu este semnat de cei trei președinți ai comisiilor care au fost sesizate pe fond cu raport comun.
De asemenea, cred eu că, dacă am aduna numărul de membri ai celor 3 comisii, nu ar întruni 21 de deputați, ci mult mai mult, fapt care mă determină să mă gândesc că nu a existat cvorum pentru votul final.
Deci vă rog să supuneți la vot retrimitere la comisie, pentru a reanaliza acest proiect de aprobare a ordonanței.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.