Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2014
other · respins
Clement Negruț
Intervenție de marcare a Zilei mondiale a sănătății
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule prim-ministru,
## Domnilor miniștri,
## Stimați colegi,
O temă importantă legată de absorbția fondurilor europene, dar constat că cel care astăzi trebuia să vină să ne prezinte o viziune viitoare, pentru că în doi ani am văzut că nu s-a întâmplat nimic din acest punct de vedere, nu a făcut altceva decât să critice ceea ce, în opinia Domniei Sale, nu au făcut bine, și aici mă refer la guvernele anterioare. Fac vorbire despre domnul prim-ministru Victor Viorel Ponta.
Într-adevăr, absorbția fondurilor europene este sublimă, domnule prim-ministru, dar lipsește cu desăvârșire! Stimatul meu coleg spunea că nu avem investiții. Eu vă mai spun altceva: dacă avem absorbție foarte bună, dacă avem colectare foarte bună la buget, de ce, domnule prim-ministru, încă 37 de taxe și de ce de la 1 aprilie scumpirea combustibililor, motorina și benzina, dacă avem acești bani? Știu că lucrurile acestea vă irită, vă mai spun încă ceva care probabil vă va irita și mai mult: săptămâna trecută, membrii Partidului Mișcarea Populară v-au depus peste 300.000 de semnături ale românilor care nu doresc scumpirea combustibililor, în condițiile în care ne spuneți că avem un grad de absorbție foarte bun.
Domnule prim-ministru,
Minciuna are picioare scurte. Au trecut doi ani de când guvernați această țară, nu am văzut milionul de locuri de muncă, nu am văzut bunăstare în traiul românilor. Aceasta caracterizează guvernarea USL, până nu demult, și guvernarea PSD & Company în ultima vreme. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.