Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Traian Constantin Igaș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Este obligația noastră, a tuturor, să fim prezenți la lucrările plenului. Aș vrea să subliniez două lucruri spuse aici de domnul Sârbu.
Aș vrea, domnule senator Sârbu, să nu ne certați pe noi care suntem prezenți în sală. Aș vrea să-i certați, în primul rând, pe cei care lipsesc și, în special, pe cei care susțin Guvernul. Eu am fost lider de grup, atunci când susțineam un guvern, și era treaba mea, ca lider de grup, să motivez colegii să fie prezenți în sală, să avem cvorum.
Al doilea lucru. S-a spus aici de dezbatere. Dragi colegi, în ultima perioadă, dezbatere în plenul Senatului, mai puțin, pentru că, atunci când cineva vrea să intervină justificat și cu probleme bine documentate, președintele de ședință, de regulă, nu permite luarea de cuvânt celor din opoziție în special, dincolo de un reprezentant al grupului parlamentar.
Deci, dragi colegi, haideți să îmbunătățim activitatea aici, să nu-i mai certăm pe cei care au activitate și, eventual, să-i stimulăm pe colegii care nu vin la lucrările în plen! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.