Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2021
other · Trimis la votul final
Ionuț-Marian Stroe
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi*,
Salut prioritizarea acestui proiect legislativ12 și punerea lui pe ordinea de zi, între primele proiecte.
Urgența adoptării acestui proiect legislativ rezidă în faptul că România era obligată ca până la data de 1 ianuarie 2021 – atenție, 2021! – să-și însușească toate modificările aduse de WADA Codului mondial antidoping și evident că trăiam și era real pericolul declanșării stării de nonconformitate a României în zona reglementărilor dopajului sportiv, pentru că statele membre ale Consiliului Europei au convenit, încă de acum câțiva ani, să aibă o legislație unitară în ceea ce privește combaterea acestui flagel și România, evident, se afla în întârziere