Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2016
procedural · adoptat
Anca Daniela Boagiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Stimată doamnă ministru,
În primul rând, aș vrea să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră în fața plenului Senatului, ținând cont și de faptul că sunteți o persoană cu care am lucrat cu mulți ani în urmă și știu cât de dedicată și de aplicată sunteți atunci când aveți chestiuni de rezolvat.
Stimați colegi,
Astăzi vom avea prilejul să avem prezentată o situație cât mai credibilă și cât mai aproape de varianta finală a absorbției fondurilor europene pe exercițiul financiar care s-a încheiat, dar, nu în ultimul rând, și pe cel care a început.
Ceea ce este cel mai important, vom avea posibilitatea să auzim de la doamna ministru un tablou corect al absorbției, absorbției nete, fără modificări din condei.
Noi, românii, avem darul descurcărelii în toate situațiile, pe care l-am folosit și în cazul fondurilor europene. Nu am fost capabili să atragem toți banii europeni și i-am fazat sau i-am convertit în bani deja luați prin contracte de împrumut de la BEI sau alte instituții financiare internaționale.
OK, putem să spunem că este un câștig pentru România – e un punct de vedere –, dar, pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că, făcând un astfel de exercițiu, s-au diminuat de fapt fondurile din exercițiul financiar nou. Știam acum o lună – o lună, două –, erau informații că circa 7... între 7 și 9 miliarde de euro au fost necheltuite din exercițiul financiar 2007–2013 și care, din nefericire, fuseseră prezentați sau cheltuirea lor fusese prezentată ca un mare succes de către guvernarea anterioară. Dar iată că acest succes nu a fost un succes atât de mare. Sper ca acest exercițiu de defazare să conducă totuși la o rată de absorbție mult mai mare – e drept, artificială. Oricum, vom afla astăzi de la doamna ministru cifra reală.
Mulțumesc și pentru faptul că am prilejul de a prezenta faptul că, astăzi, în Comisia pentru afaceri europene vom dezbate documentul european cu nr. 587, care vizează valorificarea la maximum a fondurilor structurale și de investiții europene. Avem astfel prilejul să vedem la nivel macro anvergura acestor fonduri.
Stimați colegi,
Uniunea Europeană, pentru exercițiul financiar care a început, finanțează 454 de miliarde de euro în total. Din acest total, Fondul social european va cheltui o mare parte pentru cinci priorități, care vizează: incluziunea activă, locuri de muncă, integrarea tinerilor, îmbunătățindu-se astfel șansele de găsire a unui loc de muncă pentru 10 milioane de șomeri și asigurând faptul că 2,3 milioane de persoane au loc de muncă, inclusiv într-o activitate independentă.
Tot din această sumă, peste 121 de miliarde de euro vor fi folosiți pentru stimularea cercetării și inovării, la sporirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea pieței unice digitale. Asta echivalează cu aproape 800.000 de societăți, pentru crearea directă a 350.000 de locuri de muncă.