Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Tánczos Barna
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Este o inițiativă interesantă, arată... demonstrează clar o aplecare către acele politici fiscale care ar putea redresa anumite activități economice în România. Discutăm despre export și aici trebuie să lămurim un lucru foarte important. Pe o piață comună a Uniunii Europene, tranzacțiile intercomunitare nu se consideră activități de export. Această lege s-ar referi strict la acele vânzări de bunuri care... și servicii... care sunt extracomunitare, merg pe o piață extracomunitară. Drept urmare, a vorbi strict despre export cred că este prea puțin. Dar, cu ocazia asta, trebuie să avem în vedere că economia României are, într-adevăr, nevoie de politici nu doar fiscale, ci și de politici economice care să susțină anumite segmente din economie sau anumite regiuni.
Politica europeană și legislația europeană permit ca statele membre să aprobe politici fiscale pentru anumite regiuni. Și ar fi foarte interesant să demarăm o discuție cu Ministerul de Finanțe pentru aceste regiuni care sunt rămase în urmă din punct de vedere economic și, dacă am analiza, de exemplu, absorbția fondurilor europene pe ultimii 11 ani, vedem că decalajele sunt din ce în ce mai mari și România are nevoie de politici fiscale diferențiate pentru anumite regiuni, în vederea ajutării acestei... susținerii acestor regiuni în dezvoltarea economică.
Probabil că acest proiect de lege nu va trece de Parlamentul României și nu va ajunge în Monitorul Oficial, dar Ministerul de Finanțe, Comisiile pentru buget, finanțe și specialiștii din Parlament avem obligația de a găsi soluții pentru acele regiuni care nu pot fi comparate, într-adevăr, nici cu Bucureștiul, nici cu Ilfovul și care au nevoie de un suport în plus nu doar la absorbția fondurilor europene, unde vedem că ritmul de absorbție este și mai lent în aceste regiuni, ci și în politicile economice și fiscale. Nu vom susține această variantă a proiectului de lege, dar suntem parteneri în a găsi soluții pentru regiunile mai sărace ale României și pentru anumite segmente ale economiei naționale.
Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.