Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Evident că nu am pretenția de a fi un mare agricultor al României, dar, ca senator care reprezintă județul Dâmbovița, am participat la mai multe întâlniri în ultimele luni cu producătorii, în special din sudul județului Dâmbovița, cu fermierii. Și domnul secretar de stat știe foarte bine care sunt așteptările producătorilor, pentru că a făcut un lucru foarte bun: s-a întâlnit cu Domniile Lor. Una dintre temele ridicate constant, într-adevăr, este tema irigațiilor și în contextul ăsta, al costului apei și energiei. Așa încât, din această calitate de reprezentant al județului Dâmbovița, alături de alți colegi, bineînțeles, nu fac decât să susțin puternic adoptarea acestei inițiative legislative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.