Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2016
procedural · adoptat tacit
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Vreau să vă spun că am analizat în comisie cu toată seriozitatea, așa cum am analizat orice proiect de lege de-a lungul celor patru ani. Am găsit punctele importante cu care să venim să susținem în fața dumneavoastră adoptarea acestei inițiative legislative și care se referă la promovarea României – un punct extraordinar de important –, promovarea României prin cultură și a culturii României, ceea ce este, de asemenea, la fel de important și, nu în ultimul rând, în contextul acesta geopolitic dificil, un asemenea institut are șansa, împreună cu diplomația României, să facă pentru țara aceasta lucruri de care să fim cu toții mândri.
De aceea, noi vă propunem un raport de adoptare, cu două amendamente. Am intervenit în titlul inițiativei legislative pentru a face o corecție care ține mai mult de exprimare. Și, sigur, am intervenit în unul din articole, acolo unde am considerat că este potrivit, ca acest institut să poată accesa și fonduri europene. Lucrurile acestea le-am precizat în cele două amendamente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.