Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Viorel Grigoraș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Imperativ, am denumit declarația politică de astăzi „Fără discriminare!”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Zilele trecute, un documentar intitulat „Vin românii” a fost difuzat de postul britanic „Channel 4”. Acesta aduce jigniri românilor aflați în Marea Britanie.
Potrivit comunicatelor date de „Channel 4”, documentarul analizează viețile românilor care se stabilesc în Marea Britanie, încercând să dezvăluie adevărul dincolo de aparențe.
Mă indignează faptul că un stat din Europa toleranței și a nediscriminării a permis unui post public de televiziune să incite la ură și discriminare împotriva românilor aflați pe teritoriul său.
Chiar și prințul Charles a promovat România fără ezitare, declarându-se încântat de românii muncitori, cât și de peisajele frumoase.
E o vorbă românească: „Nu există pădure fără uscături.” Aceasta este valabilă atât pentru britanici, cât și pentru români, astfel că oricând pot apărea știri de senzațional chiar și despre britanici.
Dincolo de libertatea de exprimare, românii din Marea Britanie au fost profund umiliți prin acest demers, iar atitudinea Ministerului Afacerilor Externe a lăsat de dorit, fiind necesară o intervenție fermă.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.