Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Daniel Florea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități* și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 33/2007.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din 3 aprilie 2018.12
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 33/2007 în sensul reducerii numărului minim de semnături necesare pentru depunerea candidaturii la funcția de membru din România în Parlamentul European, precum și în sensul modificării pragului electoral.
Comisia juridică a examinat propunerea legislativă în ședința din 22 februarie 2022.
În urma dezbaterii,