Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2018
other · respins
Florin Claudiu Roman
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică au fost sesizate, prin adresa nr. 375/2018, cu dezbaterea pe fond a proiectului de lege. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Senatul a adoptat în 13.06.
Suntem Camera decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 7/1996 în sensul creării cadrului normativ pentru accelerarea și eficientizarea înregistrărilor imobiliare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, precum și pentru consolidarea capacității de management de proiect a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Potrivit prevederilor art. 61 și 63, comisiile au examinat proiectul de lege în ședință comună, în 19 iunie, și au stabilit, cu majoritate de voturi, doar o abținere, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.