Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2022
motion · respins
Gabriel-Ioan Avrămescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.*
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate prin adresa PL-x 197/2022 spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014–2020.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 11 aprilie 2022.
La întocmirea prezentului raport comun s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și Comisiei juridice*, de disciplină și imunități.
În conformitate cu prevederile art. 62 și 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și-au desfășurat lucrările în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrările celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport comun de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.