Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Liviu Marian Pop
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În data de 4.10.2017, membrii comisiei au analizat propunerea legislativă, avizele primite și punctele de vedere exprimate și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere, pe considerentul că nu se pot introduce prevederi care privesc dreptul la securitate al copiilor și nici nu se poate schimba denumirea secțiunii în „Dreptul la securitate al profesorilor și al copiilor”, așa cum se propune, deoarece secțiunea a IX-a – „Dreptul la securitate al personalului didactic” – face parte din titlul IV – „Statutul personalului didactic” – al Legii nr. 1/2011.
Totodată, Legea educației naționale nr. 1/2011 stipulează, la art. 86, modul în care unitățile de învățământ împreună cu părinții colaborează în beneficiul copiilor, nefiind oportună obligativitatea utilizării mijloacelor de supraveghere video.
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport supune, spre adoptare, plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este Cameră decizională.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.