Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Liviu Marian Pop
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În fapt, proiectul legislativ dă o facilitate autorităților locale și regiilor autonome, ca, atunci când există bunuri confiscate, în maximum 90 de zile, să le poată prelua pe baza unui proces-verbal, în așa fel încât să nu avem evenimente de genul celor de la început de an, când instituțiile statului au evacuat anumiți chiriași, fără să ne spună, după șase-șapte luni de zile, ce s-a întâmplat cu acel imobil, de ce statul român pierde mii sau zeci de mii de euro.
Sper din tot sufletul ca votul să fie favorabil. Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.