Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Liviu Marian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În ședința din data de 28 mai 2013, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere.
Pe lângă considerentul ridicat de doamna secretar de stat îl mai avem și pe cel legat de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, care este încălcat de această prevedere, privind coordonarea sistemelor de securitate socială, încurajând astfel ambii părinți, în mod egal, la implicare și asumare a responsabilității lor familiale.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
Senatul este prima Cameră sesizată. Caracterul legii este ordinar.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.