Korodi Attila

## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În timp ce noi dezbatem, într-o perioadă relativ de liniște în societatea românească, alți locuitori ai Europei fac eforturi aproape supraomenești să salveze viețile și bunurile lor din cauza apelor revărsate de cele mai importante râuri ale continentului. Ne uităm nedumeriți cum părți ale Germaniei, Austriei, Cehiei, Ungariei suferă din cauza apelor revărsate, din cauza debitelor istorice ale Elbei, Dunării, Vltavei.

În țară, din fericire, nu avem de-a face cu aceeași situație. În țară, ploile locale fac probleme locuitorilor din cauza cantităților foarte mari căzute într-o perioadă foarte scurtă. De câțiva ani de zile a trebuit să admitem că din cauza schimbărilor climatice fenomenele meteorologice extreme se manifestă repetitiv și cu intensitate din ce în ce mai mare. Hidrologii europeni au trebuit să constate că datele pentru care a fost construită infrastructura de apărare împotriva inundațiilor își pierd valabilitatea, debitele pe râuri înregistrează de la an la an noi maxime, noi recorduri.

Din cauza aceasta, ar trebui ca de la an la an să alocăm din ce în ce mai multe resurse financiare pentru recalibrarea albiilor, pentru înălțarea digurilor. Dar resursele financiare sunt limitate.

Astăzi, România alocă o mică parte a bugetului național, în comparație cu resursele financiare alocate pentru investiții în fiecare an în perioada 2005–2011.

Ministerul Finanțelor și, implicit, Guvernul, din cauza veniturilor mici, nu mai pot susține în ritm accelerat investițiile în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor. În Europa, în țări ca Germania sau Austria, unde resursele financiare ale bugetelor naționale sunt mult mai mari, totuși vedem că pagubele cauzate de inundații extreme tot nu pot fi evitate și sunt semnificative. Asta nu înseamnă că trebuie să spunem că este mai bine să nu facem cum fac alții, ci să facem cum facem noi acasă, trebuie să mergem pe calea care nu se dorește a fi acceptată de către liderii politici, calea prin care sacrificăm din terenurile agricole create în albiile majore sau

în zonele inundabile ale râurilor și refacem zonele ca zone inundabile, zone umede.

Europa a pierdut nu numai la capitolul biodiversitate din cauza desecărilor, dar și din paleta de soluții aplicabile în apărarea împotriva inundațiilor.

Evenimentele din Europa Occidentală au demonstrat că banul nu poate rezolva totul. Natura nu poate fi ținută în frâu numai cu bani, numai cu diguri construite pe verticală.

Dacă nu vom merge mai departe pe soluții de împăduriri, creare de poldere, creare de zone umede, efectele dezlănțuirii naturii cauzate de schimbările climatice, inundațiile extreme vor crea încet-încet pagube mai mari decât pot fi acoperite din bugetele naționale sau din bugetul european.

Râuri ca Oltul, râul lângă care m-am născut, Mureșul, Siretul, Bega, Tisa, Dunărea, Elba, Rin – am enumerat numai câteva, ca să arăt diversitatea lor – trebuie să recâștige terenurile luate de oameni, altfel, prin puterea lor, aceste râuri vor face singure aceasta, dar cu pagube incalculabile. Zonele umede, polderele artificiale construite vor costa contribuabilul european mult mai puțin decât reconstrucția infrastructurii europene după noi și noi inundații.