Pavel Horj

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În timp ce Guvernul domnului Boc luptă împotriva „privilegiilor nesimțite”, ministrul educației, domnul Daniel Funeriu, pune și el un umăr, cum știe mai bine, la înfrângerea „dușmanului de clasă”, a se citi „din clasă”, și nu mai vrea ca în unitățile de învățământ preuniversitar să existe „tocilari”, nu mai dorește ca elevii școlii și liceenii să fie „roboței de rezolvat probleme”.

Psihanalitic vorbind, surprindem la domnul ministru anumite servituți față de trecutul filogenetic și istoric, însușiri specific omenești și tensiuni caracteristice în raport cu inhibițiile și constrângerile sociale, și, probabil, și un sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează, de obicei, în copilărie, când, elev fiind, cu Domnia Sa nu se juca nimeni. Și atunci stătea în casă și studia Abecedarul cu frenezie, cu urechea la hărmălaia de pe uliță sau din fața blocului.

De altfel, singura performanță a domnului Funeriu este că a văzut pixelul albastru al dosului de palmă prezidențial și a venit cu explicații științifice despre viteza mâinii, comparabilă cu cea a luminii. Și, uite-așa, a ajuns să influențeze destinele învățământului românesc, experimentând și un complex oedipian față de Legea învățământului 2010, aparținătoare, în procent de 90%, domnului Miclea.

Încercarea de a adopta acest proiect de lege în democrația noastră constituțională originală, fără să discute serios cu partenerii sociali, nu definește statul de drept în care trăim.

Aceeași lege a picat la Curtea Constituțională, care a decis că o astfel de lege nu poate fi adoptată prin angajarea răspunderii, ci numai prin dezbatere parlamentară.

Domnul prim-ministru Boc, după ce sub falsa denumire de reformă încearcă să-i lovească pe pensionari, acum, cu dibăcie, își pregătește coasa pentru elevi, studenți și profesori, negocierile cu actorii sociali însemnând manevre, de la bătaia cu pumnul în piept, la bătaia cu pumnul în masă.

Proiectul propus de Guvernul Boc este unul greoi, fără o viziune coerentă, cu lacune serioase. Un exemplu, în acest sens, este chestiunea manualelor multiple sau alternative. Proiectul prevede doar faptul că elevii vor avea manuale, dar nu este clar dacă se continuă sistemul de piață liberă, cu manuale diverse pentru aceeași disciplină, model instituit în anii 2000. La capitolul destinat definirii personalului didactic, nu se face referire la psihologul școlar.

Conform art. 8 alin. (4), finanțarea învățământului preuniversitar se face după principiul „resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață. Dintr-un calcul financiar simplu, respectând media de 15 preșcolari pentru învățământul preșcolar, 20 de elevi pentru învățământul primar și 25 pentru învățământul gimnazial, dacă încadrarea este făcută cu cadre didactice calificate, care au obținut și gradul didactic I, și cu vechime în învățământ, nicio unitate de învățământ nu se va încadra în buget, fapt ce determină, și la ora actuală, ca mai mult de 80% din unitățile de învățământ la sfârșitul trimestrului I, financiar, să nu aibă fondul necesar pentru achitarea salariilor personalului din învățământ.