Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea este adresată domnului Victor Viorel Ponta, prim-ministrul României.
Obiectul și motivarea interpelării: „Guvernul taxelor și impozitelor fără limită și fără număr”.
Domnule prim-ministru,
Nu există zi în care să nu apară vreo propunere a Guvernului privind fie adăugarea unor noi taxe și accize, fie creșterea altora existente. Mediul de afaceri l-ați adus în pragul disperării cu tot felul de biruri fiscale, motiv pentru care credem că evoluția economică din 2014 va fi una dezastruoasă. Acum încercați să acoperiți găurile bugetare ale administrațiilor locale pe seama cetățeanului, dând liber primăriilor să stabilească impozitele și taxele locale fără limită, pentru că vreți să eliminați restricția de majorare cu mai mult de 20%, prevăzută în Codul fiscal.
În aceste condiții, vă rugăm să prezentați:
– Câte taxe, impozite, accize, pe categorii, plătesc contribuabilii persoane juridice, respectiv persoane fizice? Care este cuantumul lor pentru persoanele fizice, raportat la salariul minim pe economie?
– Care sunt procentele de majorare pentru fiecare categorie de taxe, impozite, accize prevăzute pentru anul viitor?
– Câte noi taxe și impozite veți mai include în sistemul birurilor fiscale, pe lângă impozitele aberante, de genul taxelor pe stâlp sau al noii taxe de drum, adăugată la taxa de drum și la accizele carburanților?
Vă mulțumesc.
Solicităm răspuns în scris și verbal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.