Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Constantin Codreanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată doamnei Natalia Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni, și domnului Teodor Viorel Meleșcanu, ministrul afacerilor externe.
Obiectul interpelării este următorul: „Proiectul hotărârii Cabinetului de miniștri al Ucrainei privind modul de obținere a subvențiilor de către cetățenii ucraineni care primesc mijloace financiare din bugetele altor state, inclusiv din bugetul României”.
Mult stimată doamnă ministru,
Mult stimate domnule ministru,
Presa ucraineană vehiculează faptul că Ministerul pentru Politici Sociale al Ucrainei va elabora proiectul hotărârii Cabinetului de miniștri al Ucrainei care va preciza modul de a obține subvenții de către cetățenii ucraineni care primesc mijloace financiare din bugetele altor state, inclusiv din bugetul României.
Știrile menționează, de asemenea, că inițiativa ar fi o urmare a Legii nr. 122 din 4 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului României nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
Conform răspunsului primit în 19 septembrie 2018, transmis de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, până la mijlocul lunii septembrie 2018 fuseseră selectate aproximativ 1.555 de solicitări de burse pentru elevii etnici
români cu domiciliul în Ucraina înscriși în clasa I a anului școlar 2017/2018.
Tot presa din Ucraina subliniază faptul că mărimea bursei stabilite de statul român este de 15.000 grivne pe an, echivalentul a aproximativ 2.000 de lei, și că aceste burse vor intra în veniturile familiei și vor avea influență asupra subvențiilor acordate de statul ucrainean, banii intrând sub incidența dublei finanțări.
În aceste condiții, având în vedere cele prezentate mai sus, solicit răspuns la următoarele trei întrebări:
1. Dacă Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Ministerul Afacerilor Externe dețin informații cu privire la un posibil proiect al Ministerului pentru Politici Sociale al Ucrainei care să reglementeze modul de obținere a subvențiilor de către cetățenii ucraineni care primesc mijloace financiare din bugetele altor state.
2. În cazul în care întrebarea precedentă are un răspuns pozitiv, există discuții la nivelul ministerelor pe care le conduceți și al Ministerului pentru Politici Sociale al Ucrainei cu privire la textul acestei inițiative?
3. În cazul în care asemenea discuții deocamdată nu există, ce demersuri urmează să întreprindă ministerele pe care le conduceți în vederea protejării drepturilor și intereselor legitime ale membrilor minorității române din Ucraina?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .