Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2013
procedural · respins
Leonard Cadăr
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 13–18 mai a.c. 3 3
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne.
Obiectul interpelării: „Regulamentele și comportamentul agenților de circulație”.
## Domnule ministru,
În urma multor semnalări venite de la cetățenii județului Neamț pe adresa cabinetului meu parlamentar, cât și a constatărilor personale, modul în care, în București, agenții de circulație selectează autoturismele pentru sancționarea unor contravenții pare a fi discriminatoriu, cei mai afectați fiind cei din regiunea Moldovei. Altfel nu se explică cum dintr-o coloană de autovehicule care circulă cu aceeași viteză sunt oprite exact autovehicule care nu au număr de București.
Precizez, de asemenea, și cazuri de sancționare a șoferilor pentru nepurtarea centurii de siguranță, evident a celor care nu aveau număr de înmatriculare de București, în condițiile în care mulți șoferi bucureșteni care treceau prin același loc și în același interval orar nu purtau centura de siguranță și nici nu erau sancționați.
Dată fiind această stare de fapt, domnule ministru, pot înțelege rigurozitatea pe care ați declanșat-o în ultimul timp, dând dispoziție subalternilor dumneavoastră să fie cât mai prompți în amendarea contravenienților și colectarea cât mai multor bani la bugetul de stat din amenzi, dar nu pot fi de acord că unii sunt mai contravenienți decât alții, doar pe baza subiectivismului agenților de circulație.
În consecință, pentru a nu se ajunge la interpretări tendențioase din partea șoferilor sancționați în ultima perioadă, vă rog să-mi transmiteți:
1. Care sunt criteriile și procedura internă pe care un agent de circulație este obligat să le respecte atunci când dintr-o coloană de autovehicule care nu respectă legile circulației oprește doar un număr foarte mic de contravenienți?
2. Care sunt obligațiile agenților de circulație, în condițiile în care le sunt semnalate de către șoferi anumite încălcări ale legii de către partenerii de trafic și, mai ales, care sunt sancțiunile pe care le suportă agenții de circulație în cazul în care nu dau curs acestor solicitări?
3. Dacă aveți o statistică la nivel național și mi-o puteți pune la dispoziție în ce privește contravențiile auto sancționate de agenții de circulație în ultimele trei luni, raportate pe zone rezidențiale.
4. Care sunt criteriile și procedura internă pe care un agent de circulație trebuie să le îndeplinească atunci când utilizează un radar, astfel încât să nu mai existe situații în care se ascund în tufișuri sau se camuflează în situații care mai de care mai suspecte?
5. Când va intra Poliția Rutieră din România în Europa civilizată și de ce mijloace mai are nevoie pentru a avea la dispoziție un sistem de radar modern, incontestabil, care să nu fie afectat de aprecierea subiectivă a unor agenți de circulație rău-intenționați?