Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2013
other
Liviu Marian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea i se adresează domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne.
Obiectul interpelării: „Sesizarea unor posibile nereguli de management la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș”.
Domnule ministru,
Am primit la cabinetul senatorial o petiție din partea unui grup de instructori auto în care mi se aduce la cunoștință o serie de posibile nereguli în activitatea angajaților și, mai ales, a conducerii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș.
Prin petiția menționată mai sus, suntem informați cu privire la aspecte legate de modalitatea de promovare în funcții de conducere a unor persoane care nu întrunesc condițiile morale și profesionale impuse de exercitarea unei astfel de funcții. De asemenea, se afirmă în petiția primită că s-au înregistrat ilegalități în modalitatea de atribuire a numerelor provizorii și în procedura de obținere a permiselor auto.
Având în vedere cele de mai sus, vă întreb, domnule ministru, dacă aveți cunoștință de astfel de lucruri care s-au petrecut la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș și, dacă da, ce măsuri veți întreprinde pentru rezolvarea lor.
Menționez că acest memoriu a fost depus la prefectul de Maramureș în urmă cu o lună.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.