Vlad Tudor Alexandrescu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Intervenția mea vizează două aspecte.

În primul rând, într-adevăr, recunoașterea rolului medicilor evrei, care au jucat un rol important nu numai în Primul Război Mondial, ci și în Războiul de Independență de la 1877, când medici evrei români, dar care nu primiseră cetățenia românească – erau considerați evrei pământeni fără cetățenie –, au organizat o primă ambulanță sanitară, care a transportat răniții de pe front și le-a acordat primul ajutor și îngrijirile medicale de urgență. Această ambulanță a fost condusă chiar de unul dintre străbunicii mei, doctorul Alexandru Vianu.

Cei care s-au distins în Războiul de Independență au primit de la Regele Carol I cetățenia română, dar ceilalți evrei din România nu au primit cetățenia română, spre marele

scandal al Puterilor Centrale, și la Congresul de la Berlin s-a protestat foarte mult pentru faptul că evreii au fost ținuți în România fără cetățenie până la 1918. Deci susținem această inițiativă, care este o inițiativă târzie de reparație morală.

Ulterior, în Primul Război Mondial, medicii evrei au organizat în continuare ambulanțe, spitale și au contribuit foarte mult la eradicarea tifosului exantematic, care era endemic pe frontul de est. Străbunicul meu a primit gradul de colonel în acea perioadă și a fost declarat și invalid de război, în urma campaniei deosebit de dificile de la 1916.

Dar intervenția mea vizează un al doilea aspect, pe care vi-l semnalez ca fost ministru al culturii, dar și ca cetățean: faptul că se hotărăște deseori în autoritatea administrativă sau, cum e aici, în autoritatea legislativă amplasarea unor monumente fie pe teritoriul Bucureștiului, fie pe teritoriul unor orașe din țară, iar aceste monumente sunt pur și simplu comandate prin comandă directă unor artiști și amplasate cu voia sau fără voia comunității locale unde urmează să stea, să fie așezate.

De aceea, avem nenumărate exemple. Probabil cel mai cunoscut este „țeapa națională” înfiptă în Piața Revoluției din București. Am mai putea aduce și alte exemple, cum ar fi propunerea de monument pentru 2018, care ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Alba Iulia din București, un fel de temniță cu sârmă ghimpată, în care toți românii erau figurați ca fiind potențiali crucificați.

De aceea aș vrea să vă propun astăzi un amendament la această lege, mai cu seamă că văd că monumentul este lăsat în grija Ministerului Apărării Naționale, un amendament foarte simplu, care să precizeze că selectarea monumentului câștigător va fi făcută prin concurs, jurizat de experți.

Și cred că este momentul ca pentru monumentele de for public din România să introducem ideea de concurs între artiști, pentru că, altfel, prea des, prea adesea s-a confundat alocarea de bani pentru monumente de for public, fie de la autoritățile centrale, fie de la Primăria Bucureștiului, fie de la alte primării, cu încredințarea unor comenzi directe, cu foarte mulți bani – totdeauna foarte mulți bani –, prin care, de fapt, comunitatea locuitorilor unui oraș este crucificată. Pentru că trebuie să accepte într-un spațiu comun, într-un spațiu urban comunitar, prezența unui monument care, de cele mai multe ori, nu are nicio legătură cu locul respectiv și mai ales nu are forma și exigențele artei monumentale contemporane.