Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2017
Senatul · MO 186/2017 · 2017-12-18
Aprobarea ordinii de zi
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 18–23 decembrie a.c.
Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România” (b478/2017)
Adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la data de 12 decembrie 2017, a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2017 privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică – SA ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică și Pedagogică” prin transformare (L402/2017)
· procedural · adoptat tacit
· procedural
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
224 de discursuri
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Bună seara, doamnelor și domnilor senatori!
Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 18 decembrie 2017, și vă anunț că, din totalul de 136 de senatori, până în acest moment, și-au înregistrat prezența un număr de 105 colegi senatori.
Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, asistat de domnii secretari Ștefan Radu Oprea și domnul senator Ion Marcel Vela.
Îi invit pe liderii de grup până la prezidiu, dacă se poate.
## DUPĂ PAUZĂ
## Mulțumesc.
Doresc să informez plenul Senatului că ședința Biroului permanent de astăzi de la ora 17.45 s-a anulat.
Ordinea de zi pentru ședința plenului de astăzi a fost distribuită.
Dacă sunt comentarii în ceea ce privește ordinea de zi? Nu sunt.
Sunt comentarii la ordinea de zi?
Domnul senator Goțiu. Vă rog, microfonul 2. Microfonul 2.
## **Domnul Remus Mihai Goțiu:**
## Domnule președinte de ședință,
## Stimați colegi,
Vreau să spun că în acest moment plenul Senatului este convocat neregulamentar. În Biroul permanent de la amiază s-a stabilit că va începe la ora 15.00 acest plen al Senatului. Cred că nu suntem pe maidan, să începem lucrările ședinței Senatului când reușesc unii sau alții să ajungă.
PAUZĂ În mod absolut hilar, am primit o convocare pentru o ședință a Biroului permanent, la ora 17.49, în care eram chemați la o ședință a Biroului permanent pentru ora 17.45.
Cred că în Senatul României ne putem organiza cât de cât, dacă ținem la ceea ce facem aici și la imaginea și prestigiul Senatului și ale Parlamentului României.
Așadar, dacă doriți într-adevăr să ținem o ședință de plen în această seară, convocați un Birou permanent în mod regulamentar și apoi, mai departe, să stabilim ordinea de zi, și plenul, și ce urmează.
Domnule senator Oprea, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Cu îngăduința dumneavoastră, distins Senat, aș vrea să reiau un pic evenimentele, începând cu ora 14.00.
La ora 14.00 s-a întrunit Biroul permanent al Senatului, care a decis ca la ora 15.00 să fie plen al Senatului. La această ședință v-am atenționat, mai multe grupuri parlamentare, că nu se vor putea desfășura, pentru că ar trebui să se desfășoare în paralel plenul Senatului și plenul reunit. Ne-ați spus că a fost o desincronizare pe acolo, pe la plenul comun, oricum, ceva neconvingător.
Suntem deranjați de un singur lucru: nu neapărat că nu s-a mai ținut ședința de plen de la Senat, dar, când am intrat aici, niciun senator PSD nu era în sală. Deci ați știut că nu se mai face ședința de plen de la Senat. Iar pe noi nu ne-ați anunțat, ne-ați lăsat să stăm aici, în sală, iar dumneavoastră v-ați dus acolo, unde s-a votat un amendament foarte important și pe care ați reușit să-l picați cu 8 voturi, la 8 voturi. Un amendament care este contra primarilor, dar nu dezvolt subiectul, că îmi veți spune că fac declarații politice. Însă nu este corect. Noi ne-am păstrat o notă de seriozitate în Senat și vrem s-o respectăm în continuare.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu pentru intervenție.
Domnule senator Șerban Nicolae, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.
## Stimați colegi,
Tot ceea ce s-a spus aici este cel puțin surprinzător. Mai întâi că nu am întârziat ședința plenului Senatului pentru că senatorii au fost plecați la activități private sau că nu s-au putut strânge în sala de plen a Senatului.
Cei care au experiență mai veche știu foarte bine că nu se pleacă din sala plenului reunit al Camerelor, chiar dacă este programată o altfel de ședință, după cum nu ar fi început ședința de plen a Camerei peste ședința plenului reunit. Exact ca la Nastratin Hogea, îi rog pe cei care știu să spună celor care nu știu, eventual, să-i trezească înainte. De aceea mi se pare surprinzător că ni se reproșează faptul că am stat la Legea bugetului până când s-a terminat ședința pe ziua de astăzi, la plenul reunit, consacrată Legii bugetului de stat
pe anul 2018 – fac o paranteză, tot pentru cei care nu știu: Legea bugetului de stat este singura lege care, potrivit Constituției, nu se poate respinge, nu are decât ipoteza adoptării –, în condițiile în care avem totuși programat plen pentru Senat astăzi. Faptul că se întâmplă să fie la o altă oră decât cea stabilită inițial nu mi se pare că ar fi vreo păcăleală. Nu mi se pare că ar fi trebuit să ia pe cineva prin surprindere. Dacă vreun demnitar care a depus jurământul ca senator crede că are program normat de 8 ore, să se adreseze sindicatului senatorilor.
Din punctul nostru de vedere, ședința a fost convocată conform regulamentului, pentru că am convocat în prealabil Comitetul liderilor, și în comun acord cu voturile împotrivă ale celor ce au considerat că nu mai putem ține plen la ora asta – pentru că, probabil, este târziu și au alte activități, deși activități parlamentare nu erau prevăzute astăzi, după plenul Senatului –, să ținem această ședință începând cu ora 18.00, ceea ce s-a făcut.
Vă rog să fiți de acord că declarațiile politice se fac în sectorul rezervat, conform programului, declarațiilor politice și că n-ar fi fost nevoie să facem aceste clarificări. Repet, pentru viitor, reiau sfatul lui Nastratin Hogea: „Cei care știu să spună celor care nu știu.”
Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Mai sunt și alte intervenții?
Doamna senator Gorghiu, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
A câta oară trebuie să ne simțim stânjeniți că primim lecții despre cum se..., cum ar trebui să fie conduita unui parlamentar? Dar, mă rog, haideți să discutăm concret de ordinea de zi și de procedură, acum că, slavă cerului!, ne-am și reunit în plenul Senatului, după ce am făcut în paralel și comisii speciale legate de legile justiției, cu bugetul prin plenul reunit, cu plenul Senatului uitat – să spunem când – și așa mai departe.
Acum, aveți ordine de zi pe care dumneavoastră ați votat-o, care are la punctele 4 și 5, dacă este ultima ordine de zi – dacă nu, vă spun exact titulatura legii, și anume: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 și cea care completează și modifică Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice –, legi care, astăzi, au fost în Comisia juridică a Senatului și au primit un raport.
Pe procedură, vă invoc, stimate domnule președinte, stimați colegi, care faceți tot timpul recurs la Regulamentul Senatului, art. 95, care vă spune un lucru simplu – și sunt sigură că și domnul Șerban Nicolae îl înțelege: raportul se transmite Biroului permanent, care dispune și asigură, prin Secretariatul general al Senatului, difuzarea acestui raport senatorilor.
Domnule președinte Manda, domnule Șerban Nicolae, domnilor de la PSD–ALDE, niciun senator nu a primit aceste rapoarte, făcute astăzi, pe genunchi, la Comisia juridică. Mai departe spune așa: difuzarea acestuia se face cu cel puțin 3 zile – atenție mare, domnule Manda! – lucrătoare, 3 zile lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen. Astăzi, la ora 13.00 și ceva, a avut loc comisia. Suntem astăzi la ora 18.03. Nu mi se pare că au trecut nici trei zile lucrătoare, nu mi se pare că s-a comunicat vreun raport. Dacă e să vorbim de decență și de regulament, și de conduită, și de etică atunci când vine vorba de activitatea Senatului, vă rog frumos să luați în considerare și să supuneți la vot solicitarea grupului nostru de a avea o ordine de zi așa cum cere regulamentul, fără cele două puncte care nu au un raport comunicat în conformitate cu regulamentul. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, stimată colegă.
O să supun la vot solicitarea dumneavoastră.
Doresc să vă informez că raportul se află pe site. Și știm toți că plenul este suveran și am mai avut situații în care am introdus pe ordinea de zi proiecte de lege la care raportul a venit.
Dacă mai sunt și alte intervenții?
Domnule senator Goțiu, dumneavoastră ați intervenit. Domnul Mihail.
Domnule Mihai Mihail, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
S-a menționat mai devreme faptul că cei care nu știu să învețe de la cei care știu. Aș vrea să subliniez faptul că logica elementară de a organiza un grup de oameni – da? – n-are nevoie de o experiență. Dacă dumneavoastră ați avut acea experiență fulminantă în acest Parlament, mă așteptam eu, ca nou-venit, să fiți în stare să organizați un program de lucru normal, nu să vă călcați și să vă dați cu stângul în dreptul. Mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu.
Nu am înțeles care este intervenția la ordinea de zi sau de procedură, dar e în regulă.
Domnul senator Vela.
Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.
organizatorii programului cum puteam să fiu și la această lege importantă în prezidiu, ca secretar, și, la ora 14.00, la ședința Biroului permanent de la Senat. Așadar trebuie să recunoaștem cu toții că a fost� să nu zicem harababură, a fost o dezorganizare organizată. Nu vreau nici să insinuez că a fost și un fel de diversiune ca la un anumit punct de la Legea Senatului, cel legat de primari și de bugetele UAT-urilor, unii senatori să fie într-o parte a Senatului și alții în plenul ședințelor reunite. Vreau doar să vă rog, cu bunăvoire, în săptămâna aceasta sfântă, ca pe viitor să fim corecți unii cu alții.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc pentru intervenție. Mai sunt și alte intervenții? Domnul senator Coliban.
Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.
Pe procedură, vreau să ne lămuriți și pe noi, pentru că, uitându-ne la Regulamentul Senatului, pe care-l invocăm atât de des, înțeleg așa: că modificarea acestui program ar fi trebuit supusă votului plenului, vot care ar fi trebuit să se întâmple până la ora 18.00, ora ședinței convocate în mod regulamentar.
Suntem la ora 18.05 și n-am avut acest vot.
Prin urmare considerăm că această modificare nu mai poate să aibă loc astăzi.
Doresc să precizez că, dacă mai faceți multe intervenții pe procedură, nici până la 18.30 nu votăm.
Doamna senator Hărău. Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
## **Doamna Eleonora Carmen Hărău:**
Mulțumesc.
Domnule președinte,
Nu s-a întâmplat, în cinci ani de când sunt parlamentar, să alergăm pe un program ca ăsta între săli și... E foarte adevărat că o parte dintre noi suntem în situația că nu ne strică mișcarea și fac parte din categoria asta. Dar bătaia asta de joc, când colo, când dincolo... Îmi cer iertare anticipat! Dar ce s-a întâmplat astăzi mi-aduce aminte de o întâmplare...
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Nu aș fi luat cuvântul dacă colegul care a vorbit mai devreme nu ne-ar fi dat și lecții. La noi la munte e o zicală: „Nu mi-e ciudă că mă bați, dar de ce mă împingi?” Adică insinuarea că noi am fi avut un program după plenul Senatului, că suntem deranjați că s-a prelungit programul, sau insinuarea că, dacă suntem nemulțumiți, să ne adresăm sindicatului Senatului, legat de, probabil, indisciplina din câmpul muncii� Aș vrea să vă spun... Sau să punem lucrurile la punct și să precizăm că, mergând pe această logică, adică Legea bugetului era suverană... Vreau să-mi explice și mie
Din sală
#17576Dar de ce întrerupeți o doamnă?
Domnule, când începe...
Vă rog, stimați colegi, s-o ascultăm pe colega noastră.
## **Doamna Eleonora Carmen Hărău:**
...când o să înceapă etapa fotbalistică acolo la peluză. Acum suntem în Senatul României. Domnule, ceea ce mi se pare mie că se întâmplă acum seamănă cu o întâmplare – ce-i drept, mi s-a întâmplat cu ani de zile în urmă –, că mă ținea cineva de vorbă pe un subiect important în plină stradă, în timp ce prietenul lui îmi subtiliza portmoneul.
Asta este ce se întâmplă acum. Asta simt eu. Am același sentiment.
Vă rog frumos, demnitari ai României, colegii noștri parlamentari, să dați dovadă de responsabilitate și de respect pentru funcția asta, pentru faptul că ne-au trimis aici niște oameni să facem lucrurile bine.
Vă rog frumos să supuneți la vot propunerea colegei mele și pe dumneavoastră
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi
Vă mulțumesc și eu.
Am reușit să înțeleg care este intervenția de procedură. Cred că este clar pentru toată lumea: a fost convocat plenul Senatului. Plenul reunit a stabilit prelungirea programului de lucru. În acest moment, ne aflăm în situația în care Comitetul liderilor a convocat ședința pentru ora 18.00, suntem în ședința de plen și o să supun la vot programul de lucru după ce o să depășim toată etapa aceasta de discuții pe procedură.
Domnule senator Goțiu, doriți să interveniți? Da?
Vă rog, a doua intervenție. Să nu fie cumva abuz. Vă rog. Microfonul 2.
Doar să vă citesc art. 36 alin. (1) lit. h) din Regulamentul Senatului, care spune, la atribuțiile Biroului permanent: „întocmește proiectul ordinii de zi a ședințelor Senatului și programul de activitate”. Acest program de activitate, care s-a discutat astăzi, nu a fost stabilit într-un... Adică s-a discutat un program în Biroul permanent, acum suntem în afara acelui program stabilit în Biroul permanent. Iar, legat de acele afirmații că cineva s-ar grăbi, mi se pare absolut jenant ca cineva care în urmă cu aproximativ două săptămâni a plecat de aici din sală împreună cu colegii lui, pentru a nu se discuta și a fi adoptată tacit o lege pe care chiar el o inițiase, sau, tot în acea săptămână, o săptămână mai târziu, de fapt, când, de aici din sală, deși s-a votat că vom dezbate până la epuizarea ordinii de zi, în 10 minute a plecat din această sală, deși ne aflam în timpul programului de lucru� Cred că sunt niște afirmații dintr-un univers, așa cum vă place să spuneți, paralel. Paralel cu realitatea _. (Aplauze.)_
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc pentru intervenție.
Aș dori să vă rog să citiți și Hotărârea Senatului din data de 6.10.2017, domnule senator, care prevede că propunerea ordinii de zi și programul de activitate le stabilește Comitetul liderilor. Dacă tot ne citiți, citiți-ne ceva de actualitate. Bun.
## **Domnul Vlad Tudor Alexandrescu**
**:**
Eu nu am așa ceva.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Domnule senator,
Dacă doriți, vă pot face cadou o copie xerox din acest document.
Bun.
Dacă nu mai sunt alte intervenții, o să supun la vot propunea formulată de Grupul PNL, și anume de scoatere de pe ordinea de zi a punctului 4 și a punctului 5. Da, doamna senator?
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
A fost solicitată listă.
Rog stafful să pună la dispoziția grupurilor parlamentare lista privind votul colegilor senatori.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 18–23 decembrie.
Pentru această săptămână, Biroul permanent vă propune următorul program de lucru, astfel cum a fost aprobat de Comitetul liderilor:
– luni, 18 decembrie, între ora 18 și 20, lucrări în plenul Senatului;
– marți, 19 decembrie: între ora 10.00 și 14.00, lucrări în plenul Senatului; între ora 14.00 și 21.00, ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților;
– miercuri, 20 decembrie: între ora 10.00 și 14.00, lucrări în plenul Senatului; între ora 14.00 și 21.00, ședința comună a plenului Senatului și Camerei Deputaților;
– joi, 21 decembrie: între ora 10.00 și 14.00, lucrări în plenul Senatului; între ora 14.00 și 21.00, ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților;
– vineri, 22 decembrie, de la ora 14.00 până la epuizarea ordinii de zi, ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Dacă sunt intervenții?
Numai puțin.
Dacă sunt intervenții la ordinea de zi? Nu sunt.
Intervenții de procedură?
Vă rog, domnule senator Alexandrescu, aveți cuvântul. La programul de lucru.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am o intervenție la programul de lucru.
Este prima săptămână din această sesiune parlamentară în care nu ni se oferă interval pentru depunerea întrebărilor, a interpelărilor și pentru declarațiile politice.
Ca senator ales al României, consider că mi se îngrădește dreptul constituțional de a-mi exercita controlul parlamentar asupra Guvernului.
Vă rog foarte mult să creați în acest program intervalul constituțional pentru ținerea de..., pentru depunerea de... și pentru ținerea aici, la microfon, a interpelărilor, a întrebărilor și a declarațiilor politice, pentru că suntem într-o sesiune regulată, într-o sesiune ordinară, suntem în mijlocul acestei sesiuni, anul nu s-a terminat. Vă reamintesc că, în mod normal, sesiunea se va termina pe 31 decembrie și nu văd niciun motiv pentru care nu ni s-ar crea acest interval în care ne putem exercita controlul parlamentar prevăzut de Constituție.
Prin urmare, vă rog foarte mult, fac această propunere acum: să introduceți în programul din această săptămână intervalul regulamentar, ca în fiecare săptămână, pentru exercitarea controlului parlamentar.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Domnule senator Șerban Nicolae, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul central.
Mulțumesc, domnule președinte.
În mod normal, între oameni mai puțini, comunicarea ar fi trebuit să fie mai ușoară. Probabil nu erau toți treji.
La Biroul permanent s-a convenit un lucru elementar, și anume că întrebările, interpelările se depun în scris. Controlul parlamentar se poate efectua.
Cei care doresc să se și audă, eventual să se și vadă, pot apela la colegii lor parlamentari. Sunt unii foarte buni specialiști în filmatul cu telefonul.
Mulțumesc _. (Aplauze.)_
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc.
**Domnul Ion Marcel Vela**
**:**
Care-i poanta, că nu... Vot! Vot!
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Avem o propunere ca să introducem în programul de lucru sesiune de întrebări, interpelări și sesiune de dezbateri..., de declarații politice. Îmi pare rău că nu ați sesizat..., nu ați spus și ora. Fac eu propunerea. Pentru mâine dimineață?
Pentru mâne dimineață, la ora 10.00, să începem cu sesiunea de întrebări, interpelări, urmată de sesiunea de declarații politice.
Voi supune la vot.
## Stimați colegi,
Eu voi supune la vot această propunere – plenul este suveran –, deci
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Dacă nu mai sunt alte intervenții, voi supune votului dumneavoastră programul de lucru pentru săptămâna 18–23 decembrie.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
La punctul 1, secțiunea I a ordinii de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unei inițiative legislative.
Se supun aprobării plenului Senatului, conform prevederilor art. 108 din Regulamentul Senatului, dezbaterea și adoptarea în procedură de urgență, analizată în ședința Biroului permanent din 18 decembrie 2017, a următoarei inițiative legislative:
1. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România” (b478/11.10.2017).
Dacă este inițiatorul care să susțină... Dintre inițiatori? Nu avem inițiator, motiv pentru care nu putem să supunem la vot.
La punctul 2, secțiunea I a ordinii de zi, avem notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la data de 12 decembrie 2017, a unei inițiative legislative.
1. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2017 privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică – SA ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică și Pedagogică” prin transformare (L402/23.10.2017).
## Imediat!
Inițiativa legislativă se consideră adoptată, prin împlinirea termenului, în conformitate cu art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 142 alin. (2) din Regulamentul Senatului, și urmează să fie transmisă Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, în calitate de Cameră decizională.
Domnule senator Stan, înțeleg că doriți să interveniți? Vă rog, microfonul 4.
## Domnule președinte,
Pentru Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România” solicit procedură de urgență.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc pentru intervenție.
Îmi cer eu scuze că nu am fost suficient de atent!
Voi supune votului dumneavoastră procedura de urgență de la punctul 1, secțiunea I.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
La punctul 3, secțiunea I a ordinii de zi, avem proiect de hotărâre privind exercitarea controlului de subsidiaritate și proporționalitate conform Protocolului nr. 2 din Tratatul de la Lisabona:
1. Proiectul de hotărâre la Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare și a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) – COM(2017) 537 final.
O invit la microfon pe doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene, microfonul 7, pentru a prezenta raportul și proiectul de hotărâre.
Aveți cuvântul, doamna senator.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Conform Protocolului nr. 2, am fost sesizați cu verificarea subsidiarității și a proporționalității referitoare la modificarea Directivei Solvabilitate II, directivă care vizează funcționarea autorităților europene de supraveghere a piețelor financiare și, respectiv, EIOPA, Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor și Pensiilor Ocupaționale, două dintre cele trei autorități care supraveghează domeniul financiar după marea criză.
În urma analizei la care au participat și Ministerul Finanțelor Publice, și ASF-ul, și BNR-ul, și Ministerul Afacerilor Externe, de asemenea, cu contribuția colegilor noștri de la comisiile de specialitate, am ajuns la concluzia că propunerea de directivă respectă principiul subsidiarității – aici nu era cazul –, dar respectă și principul proporționalității, în ciuda anumitor rezerve pe care cei de al ASF le-au ridicat – nu și cei de la BNR –, considerând că, dacă este cazul de modificare pe textul directivei, acest lucru se poate face atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European, fiind elemente de detaliu, extrem de tehnice, și nu foarte simbolice. De fapt, se transferă o serie de atribuții de la autoritățile naționale către ESMA și EIOPA, ceea ce asigură, de fapt, o mai bună supraveghere a piețelor și un nivel egal de control și reglementare pentru agenții de pe aceste piețe, respectiv piața valorilor mobiliare și cea a asigurărilor.
Mulțumesc.
Deci am făcut un raport simplu.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumim, doamna președintă, pentru raportul simplu.
Vă informez că proiectul de hotărâre se regăsește în format electronic pe pagina de internet a Senatului.
Dacă sunt intervenții?
Nu sunt.
Atunci,
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
La punctul 4, secțiunea I a ordinii de zi, avem proiect de hotărâre privind consultarea parlamentelor naționale conform Protocolului nr. 1 din Tratatul de la Lisabona:
1. Proiectul de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European – Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile transfrontaliere ale UE – COM(2017) 534 final.
Dau cuvântul doamnei senator Gabriela Crețu, microfonul 7, președinta Comisiei pentru afaceri europene, pentru a prezenta...
Mulțumesc, domnule președinte.
...proiectul și raportul. Vă rog, aveți cuvântul.
Domnule președinte,
Așa cum ați auzit, e vorba de o comunicare, nu de un act legislativ pe care l-am analizat, întrucât România este..., asigură mai mult de 1.000 de kilometri de frontieră a Uniunii Europene, deci poate să coopereze și este interesată să coopereze pe zonele transfrontaliere, iar comunicarea propune o serie de acțiuni și măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm în seamă și pe care le susținem.
E vorba de aprofundarea schimburilor, de îmbunătățirea procesului legislativ în..., ca urmare a dificultăților semnalate, de crearea unei administrații publice transfrontaliere, de furnizare de informații și asistență fiabilă și ușor de înțeles, sub forma unui portal digital unic, de sprijinirea ocupării forței de muncă la nivel transfrontalier, de promovarea multilingvismului la frontiere, de facilitarea accesibilității transfrontaliere, promovarea intensificării punerii în comun a structurilor de îngrijire medicală în unele situații.
De asemenea, se subliniază importanța cadrului juridic și financiar pentru cooperarea transfrontalieră, inclusiv la nivelul bugetului european, și colectarea de informații și dovezi care să permită o elaborare de politici mai bune pentru viitor în această privință.
Recomand celor interesați și care lucrează pe proiecte transfrontaliere să urmărească textul comunicării Comisiei, întrucât se fac și evaluări cu privire la trecut și acțiunile propuse trebuie luate în considerare și aplicate în măsura posibilului.
Raport simplu.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc.
Vă informez că proiectul de hotărâre se regăsește în format electronic pe pagina de internet a Senatului. Dacă sunt intervenții?
Nu.
Atunci,
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Continuăm ordinea de zi a secțiunii II, inițiative legislative. Punctul 1, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (L392/10.10.2017).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul domnului Eduard Lovin, vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Nu este?
## **Domnul Ștefan Radu Oprea**
**:**
Doamna Severin.
Atunci, voi da cuvântul doamnei secretar de stat Diana Severin, de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul. Microfonul 10, aveți cuvântul.
## **Doamna Diana Severin** _– secretar de stat_
## _în Ministerul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Ordonanța de urgență a Guvernului are ca obiect prevederea ca președintele și cei doi vicepreședinți ai ANCOM să fie numiți de către Parlament, la propunerea Guvernului.
Măsura este justificată de necesitatea corelării între statutul juridic al autorității, respectiv de autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar, și modalitatea de numire a conducerii acesteia.
În acest caz, Parlamentul se va pronunța cu privire la oportunitatea adoptării acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul domnului Gheorghe Marin, domnului secretar..., domnului senator, vicepreședinte al Comisiei economice, industrii și servicii, pentru a prezenta raportul comisiei.
Microfonul 7, aveți cuvântul.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în sensul prevederii ca președintele și cei doi vicepreședinți ai ANCOM să fie numiți de către Parlament, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, având în vedere că este necesară corelarea între statutul juridic al ANCOM, de autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar, și modalitatea de numire a conducerii acestei autorități.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia juridică a transmis aviz favorabil, cu amendamente admise.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere,
cu amendamente admise și respinse, cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la raport.
Comisia economică, industrii și servicii a supus spre dezbatere și adoptare raportul respectiv și supune plenului raportul de admitere, cu amendamente admise și respinse, și proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie supus votului, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituția României.
Vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?
Doamna senator Gorghiu, aveți cuvântul, vă rog, microfonul 2.
## Mulțumesc.
Domnule președinte, foarte scurt. Stimați colegi,
Vreau să vă spun că e clar că există o miză foarte mare pe ANCOM. Sunt însă dezamăgită că nu văd măcar un vicepreședinte care să vină să susțină modificările la legea lor de organizare și funcționare. Așa ar fi fost de bun-simț.
Or fi fost în sală, domnule Cazan, dar nu văd să ia cuvântul niciunul în susținere. E o piață totuși de 4 miliarde de euro și ar trebui să discutăm serios de această lege.
Și pentru că l-au scos pe președinte din procedura de numire, deși există directive europene care cer în mod expres independența politică a Autorității de Reglementare în domeniul Comunicațiilor, care trebuie protejate de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea independentă a acestor chestiuni înaintate acesteia, o să vă susțin acum, la dezbateri generale, dacă îmi permiteți, să nu vin și a doua oară la microfon, amendamentul de la respinse, singurul pe care îl am; și, cu bunăvoința dumneavoastră, va fi adoptat. Permiteți?
Nu știu dacă o să fie și alte intervenții la dezbateri generale.
N-a mai ridicat nimeni mâna, de aia vă întrebam.
Atunci, continuăm, după dezbaterile generale, cu amendamentele respinse.
Vă rog, aveți cuvântul, doamna senator.
## Mulțumesc.
Este primul amendament de pe anexa nr. 2 la raport. Vorbesc de articolul 11. Amendamentul este la alin. (1) și propunerea este în felul următor: „Conducerea ANCOM este asigurată de un președinte și doi vicepreședinți, numiți de către Președintele României, la propunerea Guvernului.”
Acesta este amendamentul. Practic, se revine la forma inițială din textul Ordonanței nr. 22/2009.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Mai sunt și alte amendamente respinse care se susțin? Nu.
Atunci, încheiem dezbaterile generale și vom trece la vot. Stimați colegi,
Înainte de a trece la vot, vă supun atenției dumneavoastră, ca procedură de vot, având în vedere că nu am stabilit o oră pentru legile organice, ca, în toată această perioadă, de la 18.00 la 20.00 să votăm legile ordinare și organice în funcție de locul lor pe ordinea de zi.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Despre acest proiect. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse.
Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este Cameră decizională.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 2 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013 (L405/23.10.2017).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
## **Domnul Ștefan Radu Oprea**
**:**
Da, este.
Doamna senator Liliana Sbîrnea, microfonul 6, vă rog, aveți cuvântul în numele inițiatorilor.
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea unei situații create în urma unor acte normative.
Astfel, prin Legea nr. 1 care a apărut în 2011�, în această lege nu mai erau prevăzute funcțiile didactice de educatoare
și de învățători cu studii medii, mai precis cu liceul pedagogic. Ulterior, prin apariția Ordonanței de urgență nr. 92/2012, s-a dispus ca educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ să își continue activitatea în funcțiile didactice, cu condiția absolvirii, în decurs de șase ani, a studiilor superioare.
În 2014 apare o altă ordonanță, nr. 49, care modifică Legea educației naționale și reintroduce funcțiile didactice de educatoare și învățători cu studii medii, de liceu pedagogic.
Prin urmare, educatorii și învățătorii încadrați în acest moment în sistemul național de învățământ sunt obligați să absolve studii universitare de licență în profilul postului, așa cum prevedea OUG nr. 92/2012, deși în Legea educației naționale, în prezent, există și funcțiile didactice de educatoare și învățători cu studii medii. În această situație se află foarte multe persoane. Multe dintre ele se apropie de vârsta de pensionare.
Pentru rezolvarea favorabilă a acestei situații, am elaborat propunerea legislativă alăturată, pe care o supun spre dezbatere și adoptare Parlamentului. Mulțumesc.
Vă mulțumesc, doamna senator, pentru intervenție. Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, domnul secretar de stat Petru Andea, de la Ministerul Educației Naționale. Microfonul 8, aveți cuvântul.
**Domnul Petru Andea** _– secretar de stat în Ministerul Educației Naționale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul susține inițiativa legislativă, având în vedere că, în esență, elimină contradicția existentă între Legea educației nr. 1/2011, modificată prin Ordonanța nr. 49/2014, și art. VI din Ordonanța nr. 92/2012.
În esență, rămâne valabil faptul că se poate continua cariera didactică în funcțiile de educatori/educatoare, inclusiv puericultori, respectiv învățători/învățătoare doar cu deținerea unei diplome de absolvire a liceului pedagogic sau a unei instituții de învățământ superior echivalentă.
Deci susținem inițiativa legislativă. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul doamnei președinte al Comisiei pentru învățământ, doamna senator Andronescu, microfonul 7, pentru a prezenta raportul comisiei.
Vă rog, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte,
Comisia de învățământ a analizat această propunere legislativă. Adresează mulțumiri Comisiei de buget, finanțe, care a dat un aviz favorabil, și Consiliului Legislativ și vă propune spre adoptare propunerea legislativă, cu amendamentele propuse și admise de Comisia pentru învățământ.
Vă mulțumesc foarte mult.
10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 186/29.XII.2017
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu. Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Nu.
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și trecem la votul asupra propunerii legislative.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de admitere a propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Senatul este Cameră decizională.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 3 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care și-au dat viața pentru România în Primul Război Mondial (L543/11.12.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Nu este prezent.
Atunci, voi da cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, și îl invit la microfon pe domnul Nicolae Nasta, secretar de stat, de la Ministerul Apărării Naționale.
Microfonul 9, vă rog, aveți cuvântul.
## **Domnul Nicolae Nasta** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Apărării Naționale_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Doamnelor și domnilor senatori,
Construirea și inaugurarea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care și-au dat viața pentru România în Primul Război Mondial va avea o contribuție esențială la punerea în valoare a faptelor eroice realizate pentru apărarea României, dezvoltarea identității naționale și a respectului față de Armata Română, combaterea xenofobiei și a antisemitismului, a clișeelor și a percepțiilor eronate, promovarea sacrificiilor eroilor evrei în Războiul de reîntregire a României.
Având în vedere situația din perioada Primului Război Mondial, în care, deși nu primiseră cetățenie, evreii din țara noastră au luptat cu vitejie pentru România, construirea acestui monument va reprezenta un simbol al recunoștinței pentru cei care au adus jertfa supremă pentru România, pentru poporul român și va avea un rol determinant în corectarea unei nedreptăți istorice.
Medicii evrei au avut o contribuție foarte importantă atât pe front, cât și pe frontul de acasă, sugestiv fiind faptul că, din cele 825 de decorații acordate mobilizaților evrei, 220 au fost decernate unor medici și sanitari.
De asemenea, vă informez că este în vigoare o lege similară pentru eroii musulmani, Legea nr. 27/2010 privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor
musulmani care și-au dat viața pentru România în cele două războaie mondiale.
Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul domnului senator Brăiloiu, pentru a prezenta raportul Comisiei de apărare. Microfonul 7, vă rog, aveți cuvântul.
Domnule președinte de ședință,
Raport asupra Propunerii legislative privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care și-au dat viața pentru România în Primul Război Mondial
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare construirea în București a unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care și-au dat viața pentru România în Primul Război Mondial.
În acest sens, Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
La fel, Guvernul României susține această propunere legislativă�, inclusiv avize favorabile de la Comisia pentru cultură și Comisia pentru buget, finanțe.
În ședința din data de 18 decembrie 2017, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au analizat propunerea legislativă și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul raport de admitere, cu amendamente, cuprinse în anexă.
Comisia pentru apărare supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului prezentul raport de admitere, cu amendamente, cuprinse în anexă, precum și propunerea legislativă.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?
Domnule senator Alexandrescu, vă rog, aveți cuvântul, microfonul central.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Intervenția mea vizează două aspecte.
În primul rând, într-adevăr, recunoașterea rolului medicilor evrei, care au jucat un rol important nu numai în Primul Război Mondial, ci și în Războiul de Independență de la 1877, când medici evrei români, dar care nu primiseră cetățenia românească – erau considerați evrei pământeni fără cetățenie –, au organizat o primă ambulanță sanitară, care a transportat răniții de pe front și le-a acordat primul ajutor și îngrijirile medicale de urgență. Această ambulanță a fost condusă chiar de unul dintre străbunicii mei, doctorul Alexandru Vianu.
Cei care s-au distins în Războiul de Independență au primit de la Regele Carol I cetățenia română, dar ceilalți evrei din România nu au primit cetățenia română, spre marele
scandal al Puterilor Centrale, și la Congresul de la Berlin s-a protestat foarte mult pentru faptul că evreii au fost ținuți în România fără cetățenie până la 1918. Deci susținem această inițiativă, care este o inițiativă târzie de reparație morală.
Ulterior, în Primul Război Mondial, medicii evrei au organizat în continuare ambulanțe, spitale și au contribuit foarte mult la eradicarea tifosului exantematic, care era endemic pe frontul de est. Străbunicul meu a primit gradul de colonel în acea perioadă și a fost declarat și invalid de război, în urma campaniei deosebit de dificile de la 1916.
Dar intervenția mea vizează un al doilea aspect, pe care vi-l semnalez ca fost ministru al culturii, dar și ca cetățean: faptul că se hotărăște deseori în autoritatea administrativă sau, cum e aici, în autoritatea legislativă amplasarea unor monumente fie pe teritoriul Bucureștiului, fie pe teritoriul unor orașe din țară, iar aceste monumente sunt pur și simplu comandate prin comandă directă unor artiști și amplasate cu voia sau fără voia comunității locale unde urmează să stea, să fie așezate.
De aceea, avem nenumărate exemple. Probabil cel mai cunoscut este „țeapa națională” înfiptă în Piața Revoluției din București. Am mai putea aduce și alte exemple, cum ar fi propunerea de monument pentru 2018, care ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Alba Iulia din București, un fel de temniță cu sârmă ghimpată, în care toți românii erau figurați ca fiind potențiali crucificați.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
La ce articol, domnule senator?
Nu merge așa. Nu merge așa.
O să-i dau cuvântul domnului senator Corlățean la dezbateri generale, după care vă rog să formulați amendamentul și o să
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În mod evident, fiind o inițiativă legislativă a Grupului social-democrat și, bineînțeles, deputatul reprezentând Federația Comunităților Evreiești din România, vom susține adoptarea acestei legi.
Voiam însă să subliniez că și din punctul meu de vedere este un act necesar pe care Parlamentul României, în speță Senatul României, trebuie să-l facă.
E bine de știut, tot așa, rememorând un pic istoria, din datele istoricilor, cam 15% din populația evreiască s-a înrolat și a luptat, fie combatanți, fie în corpul medical, în perioada Primului Război Mondial și acest lucru trebuie recunoscut și apreciat. Și, iarăși, este adevărat, peste 800 dintre ei au fost decorați de statul român pentru faptele lor de vitejie.
Tema cetățeniei, da, este o temă sensibilă. Abia în baza Constituției din 1923 s-a creat o procedură, care parțial a rezolvat problema, parțial a permis, pe soluții individuale, să fie rezolvată problema dobândirii cetățeniei.
Deci, una peste alta, este un gest corect și, aș spune, o reparație morală, pe care avem datoria să o facem. Mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Mai sunt și alte intervenții la dezbateri generale? Nu.
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și voi supune votului dumneavoastră propunerea formulată de domnul senator Alexandrescu, de a introduce un amendament în plen. Un amendament.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Nemaifiind alte intervenții la dezbateri generale, declar încheiate dezbaterile generale și vom trece la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise, a propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
La punctul 4 al ordinii de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale (L546/14.12.2017). Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Domnule senator Cseke Attila, vă rog, aveți cuvântul, microfonul 6.
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Este vorba despre un proiect legislativ care urmărește evitarea blocajelor instituționale la nivelul autorităților administrației publice locale, consilii județene sau consilii locale, prin luarea în considerare a acelui principiu care trebuie să guverneze mandatele câștigate de către formațiunile care iau parte la alegerile locale, și anume: fiecare partid politic are dreptul la acel număr de mandate pe care le-a câștigat în urma votului și nicio altă formațiune politică nu poate bloca această listă de mandate ca număr al formațiunii respective.
Din păcate, de-a lungul timpului am avut asemenea situații, de o parte sau de alta a eșichierului politic, dar noi credem că societatea, oamenii care se duc la vot, votează la aceste alegeri locale pentru consiliile locale sau județene ca aceste autorități locale să funcționeze, și nu să fie în blocaj instituțional.
Drept urmare propunerea legislativă instituie o procedură pentru perioada ulterioară constituirii consiliului local sau județean, în care validarea sau invalidarea mandatelor se face pe baza propunerii comisiei de validare, prin ordin al prefectului, în termen de două zile de la primirea propunerii.
Vă rog să susțineți această inițiativă legislativă. Mulțumesc.
## Mulțumesc și eu.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, și o invit la microfon pe doamna Sirma Caraman, secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
## Microfonul 10.
Vă rog, aveți cuvântul, doamna secretar de stat.
## **Doamna Sirma Caraman** – _secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Propunem ca la acest proiect de act normativ să decidă Parlamentul.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul domnului senator Adrian Diaconu, pentru a prezenta raportul Comisiei juridice și al Comisiei pentru administrație publică, raportul comun.
Vă rog, aveți cuvântul, microfonul 7.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, în sensul rezolvării blocajelor instituționale care se produc la nivel atât local, cât și județean din cauza împiedicării validării mandatelor noi ale consilierilor locali și județeni, care este folosită în scop politic, ceea ce generează blocarea actelor consiliilor respective și neadoptarea unor hotărâri importante, ceea ce duce, astfel, la efecte financiare nefavorabile și pagube semnificative.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
De asemenea, și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.
Membrii celor două comisii au analizat propunerea legislativă în ședința din data de 18 decembrie și au hotărât, cu majoritatea de voturi ale membrilor prezenți, să adopte un raport comun de admitere, fără amendamente.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este Cameră decizională.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Doamna senator Presadă, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
## Mulțumesc.
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,
Cred că nu există un partid care să fi suferit un abuz mai mare atunci când vine vorba despre validarea mandatelor de consilieri locali decât Uniunea Salvați România, căreia i s-a refuzat validarea mandatelor de consilieri în Consiliul General al Municipiului București de foarte multe ori, astfel încât am ajuns, până la urmă, să atacăm în instanță acest abuz al primăriei și al consiliului general.
Cu toate acestea, credem că, dacă instituim o procedură paralelă cu cea deja existentă și care se utilizează deja pentru validarea mandatelor de consilieri locali la constituirea consiliului local, nu am face decât să instituim o inegalitate de tratament și să creăm două tipuri, două categorii de consilieri locali sau de consilieri județeni. Nu putem admite că există în același timp o categorie de consilieri locali sau județeni ale căror mandate sunt validate cu o majoritate a consilierilor locali sau județeni și o categorie de consilieri locali și județeni ale căror mandate sunt validate cu un număr care înseamnă mai puțin decât o majoritate.
Pe de altă parte, în afară de această inegalitate de tratament, cred că nu am face decât să călcăm în picioare principiul majorității, care, deși e abuzat în nenumărate rânduri de către PSD, mai ales, ALDE și alte partide aliate sau partenere coaliției de la guvernare, nu am face decât să aducem atingere unui principiu democratic.
Nu suntem de acord cu abuzul acestui principiu al majorității. Nu suntem totuși de acord nici cu instituirea de reguli diferite atunci când vine vorba despre votul oamenilor, despre mandatele consilierilor locali sau județeni, pentru că ele au fost toate câștigate la fel și toate reprezintă vocea oamenilor în aceste consilii.
Prin urmare, credem că ar fi total inoportun în acest moment să votăm un raport de admitere pentru această propunere legislativă.
Mai aduc un argument, și anume existența proiectului de Cod administrativ pregătit de către Guvern, anunțat încă de acum mult timp și care modifică această procedură de validare a mandatelor de consilieri locali sau județeni.
Vă mulțumesc...
Vă invit, așadar, să reflectăm foarte bine la ceea ce vom face. Vom avea un paralelism în proceduri timp de câteva luni, poate timp de un an; nu știm când va intra în vigoare noul proiect de Cod administrativ. Ar fi total nedrept față de toți acei consilieri care au trebuit să întrunească votul majorității consilierilor locali sau județeni atunci când le-au fost validate mandatele de consilieri.
Credem că este o lege cu dedicație. Vorbim despre un caz punctual, este vorba despre cazul unui mandat de consilier județean din Consiliul Județean Bihor, este vorba despre un mandat de consilier PSD. Iată că ajungem să legiferăm aici, în Senat, punctual, în favoarea unui partid politic acum aflat la guvernare.
Nu întâmplător...
Vă mulțumim doamna senator. Ne-ați convins.
## **Doamna Florina Raluca Presadă:**
...această inițiativă este semnată de către domnii senatori Șerban Nicolae și Cseke Attila.
Vă rog să reflectați la acest lucru. Este o lege cu dedicație. Noi suntem aici pentru a legifera în interesul tuturor cetățenilor României.
USR se va împotrivi acestei propuneri legislative.
În sfârșit am aflat, de fapt, de ce ați luat cuvântul. Domnul senator Gabi Ionașcu.
Vă rog, aveți cuvântul.
Microfonul 1, microfonul 2 sau microfonul central? Vă rog, microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Proiectul de lege vine să completeze legea cu un caz care se întâmplă în administrația publică locală: pierderea mandatului unui consilier. Și, atunci, e evident că legea ar trebui să prevadă și o situație de genul acesta.
Proiectul de lege sau idea este bine-venită, dar ne aflăm într-o situație care ne pune în dificultate. Este vorba de Legea nr. 215. Pentru o astfel de reglementare, menționez că mai apare o procedură suplimentară față de cea prevăzută în Legea nr. 215, și este vorba de procedura de validare. Probabil că articolul corespunzător, 31, ar trebui modificat și pentru situația – în textul actual – încetării înainte de termen a mandatului de consilier.
Proiectul de lege mai are încă o problemă: nu prevede ce se întâmplă în cazul consiliilor județene în aceeași situație ca la consiliile locale, iar punctele 2 și 3 cred că sunt suficient reglementate (referitor la majoritate).
Așadar, domnule președinte și dragi colegi, v-aș propune reîntoarcerea la comisie și creată o singură procedură de validare a mandatelor de consilier, pe de o parte, iar, pe de altă parte, evident, lăsată „majoritatea consilierilor în funcție”, chiar dacă numărul consilierilor s-a redus ca urmare a încetării mandatelor unor consilieri.
Așadar, încă o dată repet, consider că este necesar a se reîntoarce la comisie și, evident, excluderea din textul legii a dublei prevederi și, bineînțeles, măsuri diferite pentru validare.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu pentru intervenție.
Imediat, doamna senator. Era și domnul senator Deneș. Voi supune votului dumneavoastră retrimiterea la comisie. Termen, domnule senator Ionașcu? Vă rog.
## **Domnul Gabi Ionașcu**
**:**
Două săptămâni.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Două săptămâni, cu argumentele invocate de domnul senator Ionașcu.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
La dezbateri generale, vă rog, domnule senator Deneș. Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 3.
## **Domnul Ioan Deneș:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Constat că sunt unii dintre colegii noștri cărora le place să
vorbească mult și să nu spună nimic.
Nu am făcut referire la nimeni cu numele!
Această propunere legislativă...
Vă rog să-l lăsați pe colegul nostru. Vă rog, domnule Deneș.
Această propunere legislativă vine să reglementeze anumite situații și nu e pentru un caz singular. Sunt sute de astfel de cazuri în care consiliile locale sau consiliile județene sunt într-un blocaj, fără a putea lua hotărâri importante pentru comunitățile locale. Și reamintesc: un mandat de consilier local sau consilier județean este o demnitate reprezentativă. Ca să poți să fii consilier local sau consilier județean înseamnă că în spatele acelui consilier se află un anumit număr de voturi ale cetățenilor din comunitatea respectivă. Asta înseamnă că, dacă acel mandat nu este validat, un anumit număr de cetățeni din comunitățile respective nu sunt reprezentați în acele consilii.
Drept urmare, această situație reglementează această situație de blocaj și nu ar fi benefic ca cvorumul să fie cel cu „consilieri în funcție”, pentru că știm foarte bine că în consiliile locale și consiliile județene numărul de consilieri este un număr impar. Dacă ai un mandat de consilier care nu este considerat în cvorumul respectiv, rămânem în aceeași situație, în blocajul pe care îl avem la ora actuală în multe consilii locale și consilii județene.
Drept urmare, această inițiativă reglementează..., până când Codul administrativ va reglementa la modul general această situație, reglementează punctual aceste situații de blocaj.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu. Doamna senator Gorghiu. Microfonul 2. Aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Așa se întâmplă când facem pe repede înainte legi, fără să ne gândim să recorelăm măcar prevederile, așa cum spunea colegul nostru senator, între consilierii locali și consilierii județeni.
Dacă vă veți uita în lege, veți constata că, după alin. (5) al art. 31, se introduc cele două alineate, (6) și (7), cu următorul cuprins: „Ulterior constituirii consiliului local, validarea sau invalidarea unor noi mandate se face pe baza propunerii comisiei de validare.”, respectiv... următorul articol se referă tot la consiliul local.
Dați-mi voie să fiu de acord cu argumentația colegilor noștri care spun că, dacă tot vrem să modificăm, măcar să o facem cum trebuie.
Vreau să vă amintesc că astăzi a avut loc ședința aceasta și eu sunt convinsă că 95% dintre senatori, mai puțin cei care sunt la administrație și la juridică, habar nu au ce votează, că nu au apucat să vadă raportul.
Nu văd care este urgența acestei reglementări în acest moment, câtă vreme avem deja o procedură în lege.
Vă rog frumos să țineți cont, în aceste condiții, de art. 106, care spune așa...
Domnule Manda, vă rog, o secundă, vă invoc art. 106! Numai o secundă, să-mi permiteți să vă spun că...
Mă scuzați! Sunt numai ochi și urechi. Vă rog.
Vă rog. Urechile sunt suficiente.
Dacă din dezbaterile desfășurate în condițiile art. 103 rezultă necesitatea reexaminării de către comisia sesizată în fond a unor texte, orice senator poate propune, iar plenul decide prin vot deschis al majorității, suspendarea dezbaterilor și trimiterea spre reexaminare a textelor în discuție, pronunțându-se comisia, pe cale de consecință, prin raport suplimentar.
Dată fiind această inadvertență – da, tratăm consiliul local și validarea mandatelor consilierilor locali într-un fel, mandatele consilierilor județeni nici nu le luăm în calcul în aceeași procedură –, vă rog frumos să luați în calcul și să supuneți la vot solicitarea de reexaminare a acestei legi și elaborarea acestui raport suplimentar.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Am mai supus o dată la vot acest lucru.
Voi supune la vot, vă rog doar să-mi spuneți termenul.
## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu**
**:**
Două săptămâni.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Termen, două săptămâni.
Tocmai asta invoca în art. 106, că nu e nevoie să fie lider sau vicelider.
Deci voi supune la vot solicitarea formulată de colega noastră, doamna senator Gorghiu.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Îl invit la microfon pe domnul senator Șerban Nicolae, în calitate de inițiator.
Vă rog, aveți cuvântul.
Microfonul central.
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Mulțumesc.
Mai întâi o precizare tehnică: este, într-adevăr, o necorelare, dar este una de esența unei erori materiale. Bineînțeles că e vorba de consilii județene, consilii locale, asta pe de o parte.
Pe de altă parte, voiam doar să fac o precizare. Am ascultat o pledoarie foarte lungă făcută în numele unui partid care nu a participat la alegerile locale. S-a vorbit aici de blocaj în validarea mandatelor de consilier la capitală ale candidaților Uniunii Salvați România. Am verificat, Uniunea Salvați România s-a înființat după alegerile locale, probabil după ce terminase Nicușor Dan de aranjat cămașa într-un studio de radiodifuziune. Deci aș vrea să fac o precizare. Așa cum arăta și colegul meu, domnul senator Deneș, avem foarte multe cazuri de blocaj în unități administrativ-teritoriale, în lipsa unei asemenea reglementări. Nu e vorba de niciun fel de urgență, e vorba de o situație de blocaj care a trenat foarte mult. Și propunerea legislativă nu a fost depusă azi-dimineață, ci a trecut prin Camera Deputaților, noi suntem Cameră decizională.
Vă rog să fiți de acord că nu este făcută nici pentru actuala situație și nici doar pentru un anumit număr de candidați sau o anumită coloratură politică. Nu am făcut niciodată o asemenea propunere și nici nu am putea să aplicăm o lege discriminatoriu, alegând între partide sau între apartenențe conjuncturale.
Vă mulțumesc.
Doamna senator Gorghiu. Vă rog, aveți cuvântul. Intervenție pe procedură, înțeleg, da? Vă rog. Microfonul 2.
Da, domnule președinte, intervenția este pe procedură, pentru că liderul senatorilor PSD, de la microfon, ne spune că e eroare materială.
În momentul în care spui că e o eroare materială, aș vrea să știu care este modificarea textului. Și sunt sigură că toți am vrea să știm care este textul corectat de Grupul PSD. Mă bucur că într-un final...
Vă rog, vă ascult cu interes, ca să pot să revin.
Vă mulțumesc. Domnul senator Diaconu. Vă rog. Microfonul 7. Aveți cuvântul.
## **Domnul Adrian Nicolae Diaconu:**
## Domnule președinte,
Acolo, în textul legii, unde se menționează „consilieri locali”, să se menționeze „consilieri locali, respectiv județeni”.
Sau municipali, da.
Imediat.
Domnul senator Cseke Attila.
Dacă sunteți de acord, doamna senator Gorghiu. Vă rog, domnule senator Cseke Attila. Microfonul 2. Aveți cuvântul.
## Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor,
Nu este vorba de nicio eroare materială, nu e nevoie de nicio corelare. Dispozițiile Legii nr. 215/2001 referitoare la constituirea consiliului județean sunt cele de la articolele care prevăd procedura de la constituirea consiliului local. Drept urmare, primul articol de aici se referă numai la consiliul
local, pentru că la consiliul județean se face trimitere la acest articol. Cei care au lucrat în administrație publică locală știu acest lucru.
Deci nu este vorba de nicio problemă de necorelare, lucrurile sunt foarte bine așezate și acest lucru, evident..., și Guvernul, dacă pot să spun, Ministerul Administrației, putem să o întrebăm pe doamna secretar de stat, dar textele legale se corelează.
Deci constituirea consiliului județean se face pe baza prevederilor art. 31–35 din Legea nr. 215, care prevăd constituirea consiliului local. Deci textul poate să rămână așa cum este acum.
Mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu pentru precizări.
Mai e nevoie de intervenție?
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și vom trece la votul asupra propunerii legislative.
Înainte de a trece la votul propunerii legislative, o să vă rog să-mi dați voie să vă propun ca, pentru perioada rămasă până la ora 20.00, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (4), la dezbaterile generale să limităm timpul la cinci minute.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Vă rog, domnule senator Alexandrescu.
Aveți cuvântul. Explicația votului.
Numai puțin, numai puțin, domnule Alexandrescu, să ne uităm în regulament dacă puteți să explicați votul pe o propunere de....
Aveți cuvântul. Microfonul central.
## **Domnul Vlad Tudor Alexandrescu:**
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Este pentru prima oară când la o dezbatere legislativă în Senat ni se pune pumnul în gură, împotriva regulamentului.
Deci urmează dezbaterea unei legi care se referă la regimul de incompatibilități al deputaților și senatorilor, da? Deci se referă la noi toți și se referă și la incompatibilitățile aleșilor locali (consilieri, primari, președinți de consilii județene). Este de interes pentru întreaga țară această dezbatere, prin urmare, vă rog foarte mult să reflectați la ideea de a limita acest drept la dezbatere.
Suntem în principalul for de dezbatere al țării și ați adus în fața plenului Senatului o lege care extinde și albește, de fapt, situațiile de incompatibilitate constatate de Agenția Națională de Integritate. Acesta este motivul pentru care Grupul USR a votat împotriva acestei limitări. Și, în numele acestui grup, vă cer explicații.
De ce ați hotărât acum, fără să consultați, pur și simplu, punând la vot, fără niciun fel de anunț prealabil, limitarea acestor timpi de dezbatere? Nu s-a întâmplat niciodată până acum în acest Senat. Nu mă așteptam la această mișcare și eu cred că opinia publică din România nu s-a așteptat nici ea. De ce doriți să ne puneți pumnul în gură? Eu știu că vreți să transformați Senatul într-o cutie poștală a mesajelor dumneavoastră de dragoste către infractori, dar nu am ajuns încă să facem „sex speed”, „sex speed date” în Senatul României. Dacă vreți să faceți dragoste cu infractorii, duceți-vă acolo, în celulă, nu o faceți în Senat!
Vă rog foarte mult să reveniți asupra acestei idei și să lăsați această lege în ritmul de dezbatere normal. Nu suntem așa mulți, putem vorbi fiecare pe rând și să ne spunem punctul de vedere. Nu văd de ce cuvântul nostru sau părerea noastră, care este egal..., egal reprezentativă pentru cetățenii României, ar valora mai puțin decât cuvântul majorității.
Vă rog foarte mult să reveniți la procedura uzuală prevăzută de Regulamentul Senatului.
## Vă mulțumesc.
## Imediat, doamna senator.
Doresc să vă informez că, în conformitate cu art. 135 alin. (4), explicația votului nu poate să dureze mai mult de trei minute. Dumneavoastră deja ați vorbit cinci. Asta apropo de dacă cineva bagă pumnul în gură cuiva.
Doi. Această propunere am formulat-o eu, având în vedere că ne-am trezit în situația în care la acest proiect de lege reprezentantul USR a vorbit despre cât de nedreptățit este un partid care nu are reprezentanți în consiliul local și ne așteptăm, eventual, ca genul acesta de lucruri să funcționeze în continuare, lucru care nu consider că este corect.
Trei. Atunci când am considerat și am propus plenului Senatului limitarea timpului de dezbatere la cinci minute pentru o intervenție, consider că este suficient timp ca cineva să explice la dezbateri generale care este poziția grupului parlamentar, în conformitate cu regulamentul. Am explicat.
Dacă sunt alte intervenții?
Vă rog, doamna senator Gorghiu, voiați să interveniți. Microfonul 2. Da?
Dar vă rog să ne permiteți ca la dezbateri generale să ne expunem toate argumentele. Ce o să faceți dacă avem intervenții de cinci minute și 30 de secunde? O să vă uitați la ceas și o să ne opriți intervenția la jumătatea frazei? Mi se pare nepotrivit ca în plenul Senatului să facem genul acesta de demers.
Vă dau un exemplu: mâine, pentru că dați zor-nevoie să terminăm cu 303 în comisia specială, mâine o să avem această lege. Vă atrag atenția că este o lege de o complexitate foarte mare. Nu văd cum, în cinci minute, să putem să avem dezbateri generale și mă gândesc că e un precedent periculos cel pe care îl stabiliți astăzi, mai ales din perspectiva dezbaterilor de mâine.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
## Vă mulțumesc și eu.
Doresc să precizez că propunerea am făcut-o doar pentru ședința de astăzi.
Doi. Consider în continuare că cinci minute sunt suficiente pentru a expune, la dezbateri generale, poziția grupului parlamentar și vreau să vă asigur pe dumneavoastră și pe ceilalți colegi că, în contextul în care se va depăși termenul de cinci minute și va fi cinci și 30 de secunde, nu o să-i întrerup pe colegii noștri, dar, dacă se va ajunge la 15 minute pe un subiect în care nu au reprezentanți acolo, credeți-mă că o să opresc.
- Bun. Intrăm în procedură de vot.
- Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera...
-
- Vă rog... Bun, văd că mai sunt intervenții.
- Doamna senator Andronescu, după care domnul
- senator...
- Explicația votului?
E în regulă.
Doamna senator Andronescu, aveți cuvântul. Microfonul central.
## **Doamna Alina Ștefania Gorghiu:**
## Domnule președinte,
De data aceasta dați-mi voie să fiu de acord cu domnul senator Alexandrescu, pentru simplul motiv...
E simplu pentru senatorii PSD care aleg dreptul la tăcere ca să execute... nu știu ce vor să execute. Dar să taci nu e întotdeauna inteligent sau un demers care să arate că ești un parlamentar așa cum trebuie, unul tăcut, care intră în turmă... E în regulă! Și stăm și huiduim din sală, că atâta putem să facem și atâta ne duce capul, ceea ce nu e chiar de bun-simț.
Dar, revenim la idea...
Vă rog, doamna senator...
...de dezbateri, domnule președinte, cred că ele ar trebui să existe nelimitate în timp. Nu cred că cineva a făcut exces aici de timpul senatorilor PSD. Noi, cei din opoziție, am alergat astăzi între comisii, plen Senat, plen reunit, comisie specială „Iordache” și nu ne-am plâns.
## Vă mulțumesc foarte mult.
Aș vrea să-i adresez doamnei senator Gorghiu o rugăminte: să fim mai așa cum ar fi normal să fim în Parlamentul României și în Senatul României, să nu ne facem nici turme, nici lipsiți de inteligență, pentru că eu cred că asemenea lucruri nu sunt de natura înălțimii acestei instituții pe care o reprezentăm și în care ne desfășurăm activitatea.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Drept la replică, doamna senator Gorghiu. Aveți cuvântul. Microfonul 2.
## Domnule președinte,
Eu am așteptări foarte mari de la doamna senator Andronescu și am să vă spun de ce: când vorbești de înălțimea Senatului sau de respectul pe care această instituție îl merită, nu vorbești de limitarea dreptului la cuvânt. Dreptul la exprimare este unul garantat de Constituție și mă așteptam ca doamna senator să critice colegii din PSD care huiduiesc în timp ce vorbește alt senator, din opoziție fiind, ce-i drept, nu să ne certe pentru că încercăm să ne apărăm dreptul la cuvânt.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc și eu.
Domnul senator Goțiu. Înțeleg, intervenție pe procedură, nu?
Vă rog. Microfonul 2.
Doar pentru a răspunde unor afirmații pe care le-ați făcut chiar dumneavoastră, faptul că nu am avea consilieri locali, poate îi transmiteți și colegului dumneavoastră Șerban Nicolae și îi spuneți ce înseamnă o fuziune de partide.
În altă ordine de idei, vreau însă doar să amintesc că, astăzi, după ședința Biroului permanent al Senatului, domnul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu făcea afirmații în fața presei despre cât de reale sunt dezbaterile în Parlament. Tot de aici, în deschiderea acestei ședințe, domnul senator Șerban Nicolae ne spunea și ne reproșa faptul că ne-am grăbi să ajungem nu știu unde și nu... n-am fi dispuși să stăm aici. Suntem dispuși să stăm și până dimineața, dar să îndeplinim rolul acestui Parlament ca for de dezbatere și ca for unde deciziile se iau în mod avizat, în baza argumentelor care sunt prezentate. Iar de aici... Și aș spune că sunt cinci sau patru, sau șase minute, sau șapte minute, cred că le datorăm cetățenilor acestei țări aceste minute și acest efort pentru a vota niște legi în cunoștință de cauză.
Mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
## Mulțumesc și eu.
De acord cu dumneavoastră, până la o situație în care cineva abuzează de microfon.
Declar încheiate dezbaterile generale și trecem la votul asupra propunerii legislative.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților.
Raportul comun al comisiilor este de admitere a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice; Senatul este Cameră decizională.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 5 pe ordinea de zi...
Raportul comun al comisiilor este de admitere a propunerii legislative, fără amendamente.
Bun. Atunci, voi supune votului dumneavoastră și propunerea legislativă.
##
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 5 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (L544/11.12.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Nu este prezent.
Atunci, voi da cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, doamna secretar de stat Sofia Mariana Moț, de la Ministerul Justiției. Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 9.
secretar de stat în Ministerul Justiției
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ministerul Justiției a formulat o propunere de punct de vedere pe care a înaintat-o Guvernului, însă, din motive obiective, Guvernul nu a adoptat încă un punct de vedere.
În consecință, apreciem că oportunitatea adoptării modificărilor legislative supuse dezbaterii dumneavoastră aparține întru totul Parlamentului.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Doresc să fac o precizare la atenționarea pe care a făcut-o liderul Grupului PNL: îmi cer scuze că nu am supus la vot retrimiterea la comisie, termen – două săptămâni, la proiectul anterior.
A fost un vot dat mai devreme, dar nu a fost votul la solicitarea doamnei senator Gorghiu. Dacă acceptați scuzele mele, aș fi recunoscător.
Mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice, pentru a prezenta raportul comisiei. Microfonul 7.
Domnul senator Diaconu.
Aveți cuvântul. Vă rog.
## Domnule președinte,
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a fost sesizată în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra Propunerii legislative de modificare și completare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
## Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 176/2010, iar inițiatorul își justifică demersul legislativ prin cele reținute în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 619/2016, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96 privind Statutul deputaților și senatorilor. Curtea reține că în perioada 2007–2013 este o situație normativă relativ confuză, din moment ce, deși aceștia aveau obligația de a depune declarație de interese, instituția extrapenală a conflictelor de interese nu se aplica în privința deputaților și senatorilor. Abia din 2013 apare un caz de conflict de interese expres prevăzut, precum și obligația deputaților și senatorilor de a respecta legislația în materie privind conflictul de interese, în caz contrar fapta deputatului sau a senatorului fiind abatere disciplinară, sancționată cu reducerea indemnizației pe o perioadă de maximum trei luni.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul urmează să dea vot pe inițiativa legislativă, împreună cu raportul de admitere, cu amendamente admise, fiind Cameră decizională. Mulțumesc.
permanent, care să o redistribuie în procedură parlamentară acolo unde îi e locul, și anume să o retrimită la Senat ca primă Cameră sesizată, Cameră de reflecție, și ulterior la Camera Deputaților, drept Cameră decizională.
Cererea Uniunii Salvați România este ca această lege să fie reîntoarsă la Biroul permanent, deoarece în mod eronat Senatul... Camera Deputaților a fost considerată prima Cameră sesizată și Senatul Cameră decizională.
## Vă mulțumesc.
Dacă sunt și alte intervenții la dezbateri generale? Domnule senator Fenechiu, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
Vă mulțumesc.
Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?
Vă rog, doamna senator Presadă, aveți cuvântul, microfonul 2.
Sper să mă încadrez în cele cinci minute pe care, cu multă indulgență, plenul Senatului ni le-a acordat la dezbateri generale.
Aș vrea să vă spun că, prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Lucrul acesta îl știam.
În măsura în care se apreciază că reglementarea propusă are legătură cu funcționarea Agenției Naționale de Integritate, sub aspectul efectelor juridice pe care le generează rapoartele de evaluare, în aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituție, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.
În situația în care se apreciază că reglementarea vizează aspecte legate de incompatibilitățile deputaților și senatorilor ori de interdicția dreptului de a fi ales sau de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
Iar în măsura în care se interpretează că este vizat statutul juridic al deputaților și senatorilor, devin incidente prevederile art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituție, potrivit cărora competența revine Camerelor reunite.
Știu că voi face un apel la rațiune, s-ar putea să fie fără rezultat, mă aștept să fie așa, vă rog însă să reflectați foarte bine la ceea ce reglementează această lege. Pentru că, până la urmă, ea nu schimbă felul în care funcționează Agenția Națională de Integritate. Ea nu aduce atingere unor drepturi. Ea nu vizează statutul juridic al deputaților și senatorilor, ci vorbim strict de aspecte legate de incompatibilitățile deputaților și senatorilor.
Prin urmare, credem că dacă am sta strâmb unii dintre noi, așa cum văd acum, uitându-mă la dumneavoastră, și am judeca drept, am admite că în acest caz această propunere legislativă ar trebui să se afle în primă Cameră sesizată la Senat. Cred că comitem o eroare gravă în acest moment dacă admitem că Senatul este ultima Cameră, și anume Camera decizională, și nu am retrimite legea la Biroul
Mulțumesc, domnule președinte.
Am auzit, domnule președinte, în expunerea de motive faptul că această inițiativă legislativă ar fi revendicată de împrejurarea că bieții parlamentari, în perioada 2007–2013, au fost victima aplicării într-un anume fel a unei legi care, așa cum spuneam, i-a transformat în victime.
Vă mulțumesc.
Dacă sunt și alte intervenții la dezbateri generale? Domnule senator Turos, vă rog, aveți cuvântul, microfonul 2.
## **Domnul Turos Lóránd:**
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am înțeles mai înainte că demnitarii nu au cum să aibă mai multe drepturi decât orice cetățean. Nimic mai perfect. Sunt perfect de acord.
Drept urmare, domnule președinte, vă rog să invitați cameramanii și reporterii aici, în sală, pentru că în momentul de față radiodifuzorii au concurență neloială în ceea ce privește transmisia din plenul Senatului a lucrărilor. Și cred că niciunul dintre noi nu are cum să aibă mai multe drepturi decât orice concetățean.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc pentru intervenție. Înțelegem că unii au parte de cadre mai bune. Dacă sunt alte intervenții la dezbateri generale? Domnule senator Ionașcu, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 2.
Domnule președinte,
Tot pe procedură vreau să intervin, pentru că știți foarte bine că acest punct 5 de pe ordinea de zi a fost introdus cu raport comunicat cu două ore înainte de ședința de plen. Ca atare, în continuare insist să vă solicit, alături de colegii mei, să retrimitem la comisie această inițiativă legislativă.
În afară de faptul că este neregulamentar să introduci pe ordinea de zi un proiect care nu a fost comunicat colegilor senatori cu trei zile înainte, mai sunt și hibe care țin de legalitatea și neconstituționalitatea, de fapt, a acestui proiect. Gândiți-vă la următorul lucru. Spunea colegul senator mai devreme că legile se fac nu ca să retroactiveze – nici legea civilă, niciun fel de lege –, ci pentru viitor. Această lege retroactivează, spală trecutul, dar nu rezolvă viitorul.
Viitorul ar fi rezolvat nu încălcând Decizia nr. 418/2014, prin care se critică posibilitatea de rotire în funcții publice a persoanelor care au încălcat regimul juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese, ci printr-un cod în care să adunăm cele peste 270 de legi în care există prevederi referitoare la incompatibilitate și la conflict de interese. Și nu capăt de la Guvernul PSD, de un an de zile, niciun răspuns cu privire la acest cod.
Mi-e tare teamă că de fapt nu există nici perspectivă de reglementare unitară și că vom avea în continuare probleme cu cazuri de acestea, incidente de integritate, să le spun, pentru că nu avem capacitatea să cheltuim niște bani cum trebuie, generând un proiect util pentru aleșii locali, pentru parlamentari și tot facem peticeli, artificii din astea, să mai iertăm trecutul, dar să vedem ce facem cu alții... E o anomalie legislativă cum nu am mai văzut! Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Mulțumesc, domnule președinte.
Deci legea vine să absolve de răspundere, vizavi de niște rapoarte întocmite de ANI, tocmai pe unii dintre cei care au făcut parte din Parlamentul României. Cred că lucrul acesta nici nu ar trebui să fie discutat aici, în Parlament.
De ce spun lucrul acesta? Aș cita din art. 15 alin. (2) din Constituția României, care spune: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.” Înțelegem că Legea nr. 219, atunci când a fost adoptată, a fost adoptată pentru a dispune în viitor. Noi reglementăm o situație anterioară Legii nr. 219, ceea ce este și mai grav. Mai mult, colegul nostru a sesizat: de ce nu se aplică și aleșilor locali? Că nimeni nu e mai presus de lege.
Eu împreună cu colegii din PMP vom vota împotrivă.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc.
Mai sunt și alte intervenții?
Sunt din partea Grupului PNL și din partea Grupului USR, cea de-a doua intervenție, și nu-mi dă voie regulamentul. Intervenție pe procedură, doamna senator Gorghiu. Aveți cuvântul, microfonul 2.
Sunt de acord cu dumneavoastră că este o anomalie legislativă, mai ales că știm că sunt situații în care, în perioada 2007–2013, senatorii au încălcat o lege care a intrat în vigoare în 2013. Că despre asta vorbim. Și vorbim de rapoarte.
Dacă sunt alte intervenții?
Pe procedură?
A vorbit pe procedură și a solicitat retrimiterea la Biroul permanent?
E în regulă. Bun.
Atunci, voi supune votului dumneavoastră solicitarea formulată de doamna senator Presadă, de retrimitere a acestei propuneri legislative la Biroul permanent.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Dacă mai sunt și alte intervenții la dezbateri generale? Vă rog, domnule senator Alexandrescu, aveți cuvântul, în numele Grupului USR.
## Pe procedură.
Doamnelor și domnilor colegi,
Constatăm că majoritatea PSD și ALDE, la care am impresia că s-a alăturat și UDMR-ul astăzi, nu se mulțumește în aceste zile cu subjugarea justiției și cu schimbarea legislației penale, care va transforma România într-o republică a infractorilor fără griji. Acum doriți să faceți praf... Dar vă rog să mă lăsați să vorbesc.
Din sală
#97613Care-i procedura?
Vă rog. Vă rog, stimați colegi, să-l lăsăm pe domnul senator Alexandrescu să prezinte...
Eu nu v-am întrerupt.
...poziția Grupului USR. Vă rog, domnule senator. Nu vă lăsați intimidat.
Din sală
#97952Care-i procedura?
## Stimați colegi,
Vă rog să-l ascultăm pe domnul senator Alexandrescu. Domnia Sa spunea că intervenția pe procedură a fost a doamnei senator Presadă, iar domnul senator Alexandrescu vorbește la dezbateri generale.
Vă rog, aveți cuvântul, microfonul central.
Păi, domnilor colegi, după ce că ați limitat la cinci minute dreptul grupurilor parlamentare, nici măcar nu vreți să auziți punctul de vedere al USR-ului. Vă rog foarte mult să faceți liniște. Vă comportați exact ca niște elevi într-o clasă nedisciplinată. Nu vă supărați că vă spun.
Deci acum doriți să faceți praf și regulile privind integritatea în funcțiile și demnitățile publice, modificând Legea Agenției Naționale de Integritate. Aceste reguli privind incompatibilitățile și conflictele de interese au fost introduse în legislația noastră ca una dintre condițiile aderării la Uniunea Europeană, da?
Din sală
#98937Nu!
## **Domnul Vlad Tudor Alexandrescu:**
Ba da. Vă asigur că da.
Domnule președinte al Senatului, vă mulțumesc că ați venit la serviciu.
Domnule senator Alexandrescu, vă rog să nu dialogați cu sala.
## **Domnul Vlad Tudor Alexandrescu:**
Toate rapoartele...
Nu v-am văzut de două luni de zile. În Senat. În Senat nu v-am văzut de două luni de zile.
Bine ați venit la job!
Toate rapoartele MCV au cerut ca ANI să fie o instituție puternică, iar deciziile sale să rămână definitive după controlul judecătoresc; să fie respectate și aplicate. În ultimele două rapoarte MCV, Comisia Europeană cere respectarea acestor decizii ale ANI și punerea în executare a unor hotărâri judecătorești.
Ce faceți însă dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari ai majorității PSD–ALDE, la care s-a alăturat și UDMR?! Cu reflexul criminalului care se grăbește să șteargă urmele de la locul crimei, vă grăbiți să ștergeți efectele incompatibilităților și conflictelor de interese pentru sute, sute de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri locali.
Din punctul său de vedere publicat zilele trecute, Agenția Națională de Integritate a avertizat clar că adoptarea unor astfel de modificări ar arunca în aer mare parte din cazuistica agenției. Prin aceste modificări, România va putea fi mai ușor spoliată de conducătorii ei, adică de prietenii dumneavoastră politici.
România are nevoie de cinste și de corectitudine în guvernarea centrală și locală. De aceea tot Grupul USR va vota împotriva modificărilor propuse Legii Agenției Naționale de Integritate.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu, domnule senator.
Înțeleg, din ce spuneți dumneavoastră, că Agenția Națională de Integritate este supărată că nu mai poate să pedepsească oameni, că în perioada 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 a încălcat o lege care a intrat în vigoare în 2013.
Vă mulțumesc.
Mai sunt alte intervenții la dezbateri generale? Nu.
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale...
...și trecem la votul asupra propunerii legislative.
Propunerea legislativă a fost adoptată...
Domnule secretar, am întrebat dacă mai sunt intervenții la dezbateri generale.
Din partea Grupului USR a fost o intervenție la dezbateri generale, asumată de domnul senator Alexandrescu.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților. Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente admise, a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Senatul este Cameră decizională.
Imediat! Suntem în procedură de vot, stimate coleg. Vă rog să citiți regulamentul.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
A fost solicitată listă.
Rog stafful să pună la dispoziția liderilor de grup lista de
vot.
Vă rog, intervenție pe procedură, înțeleg, domnul senator Mihail.
Mihai Mihail, da?
Aveți cuvântul, microfonul 2.
Domnule președinte de ședință,
Ați făcut un nou abuz. După ce că ne-ați tăiat timpul de cuvânt la cinci minute, nici măcar acele cinci minute nu ni le-ați dat. Deci ne-am obișnuit să fim umiliți, dar nu-i nicio problemă, vom persevera.
Nu știm până unde vă veți permite să mergeți cu aceste abuzuri, însă am cerut, regulamentar, să ni se dea cuvântul. Colega mea mai avea la dispoziție un minut, l-am cronometrat, în care ar fi trebuit să vorbească și i-ați blocat dreptul de a vorbi. Este inadmisibil că în Parlamentul României s-au adoptat astfel de măsuri!
Sunt de acord cu dumneavoastră, vă rog să citiți...
Nu respectați nici în literă, cum am demonstrat-o acum, nici în spirit. Mai ales în spirit.
Deci acum, OK, să rămânem la regulile scrise. Ați spus cinci minute, ați votat cinci minute, dați-ne cinci minute. Nu ne-ați dat, da?
Bun, am înțeles, nu vreți. Dacă ni-l dați după aia, nu e o compensație. Aici nu lucrează nimeni ca la târg: ne dați un minut aici și ne luați acolo. Ne dați un minut unde trebuie să ne dați, da?
Mulțumesc.
Da, am înțeles. Repet, cred că ar trebui să citim împreună Regulamentul Senatului, art. 99 alin. (2), unde se vorbește de desemnarea unui singur reprezentant al grupului să intervină. Așa am și dat cuvântul. Am alocat timp maxim de cinci minute. S-a întâmplat..., dacă se întâmpla să depășească cinci minute, nu aș fi oprit-o pe colega dumneavoastră. Cred că suntem acoperiți de regulament, dacă citim împreună regulamentul.
## Continuăm.
Domnule senator Goțiu, înțeleg că doriți să aveți o intervenție. Bănuiesc că pe procedură, da?
Imediat, doamna senator Presadă. Dumneavoastră, după aceea.
Mulțumesc.
Am înțeles. Vă mulțumesc pentru atenționare.
Vă mulțumesc și pentru faptul că mi-ați spus că am făcut un abuz eu. Vreau să spun că plenul Senatului a decis cinci minute, la propunerea mea.
Dar haideți să citim împreună, dacă tot suntem cu cartea, art. 99 alin. (2).
Vă rog, microfonul 2.
Am criticat faptul că nu ne-ați acordat cele cinci minute,
da?
Deci mai aveam un minut pe care nu ni l-ați acordat, da?
Vă ajută cu ceva dacă îl acord la punctul următor? Vă rog. Vă rog, stafful, microfonul 2.
Eu credeam că suntem într-un loc unde trebuie să dăm exemplu de cum respectăm regulile.
Corect. De acord cu dumneavoastră.
Dumneavoastră nu respectați regulile.
Vreau să vă citesc art. 99 alin. (2): „Pentru dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative, fiecare grup parlamentar își desemnează un singur reprezentant.”
Dacă vă uitați, ascultați și citiți și stenograma acestei ședințe, veți vedea că dumneavoastră ați discutat și ați comentat intervențiile colegilor mei pe fond. Nu ați făcut-o în numele PSD-ului, care a avut propriile luări de cuvânt pe fond. Așadar ori vă abțineți de la asemenea comentarii când luați cuvântul, ori o faceți în numele PSD-ului, de la microfonul central.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
## Vă mulțumesc.
Dacă ascultați stenograma, o să vedeți că PSD-ul nu și-a prezentat un punct de vedere.
În regulă. Am încercat să folosesc termenii dumneavoastră. Deci, dacă ascultați și vedeți stenograma, o să observați că PSD-ul nu a formulat un punct de vedere.
Doamna senator Presadă, doriți să mai interveniți? Da? Vă rog, microfonul 2. Vă rog, microfonul central. Aveți să ne prezentați ceva. Ați lucrat la desen. Vă rog.
## **Doamna Florina Raluca Presadă:**
## Da, chiar aș vrea să vă prezint ceva.
Înțeleg că, odată ce am votat prima lege a justiției, acum, în plenul Senatului, a venit Moș Gerilă la PSD? Sunt senatori care vor beneficia în mod direct de această lege.
Păi, tocmai, e vremea dumneavoastră.
Doamna senator Presadă, dacă aveți o intervenție pe procedură, vă rog.
Aș vrea să înmânez aceste cadouri, aș vrea să le dau acum personal domnilor senatori care beneficiază de această lege. Mă gândesc la domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan, care beneficiază, iată, de această primă lege.
Domnule Marciu, veniți să vă luați cadoul, că tocmai am votat acum raportul și proiectul de lege.
Nu doriți.
## **Domnul Gheorghe Marin:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Deci, vă rog frumos, ori respectăm plenul Senatului prin comportamentul nostru, ori, dacă nu, domnule președinte, vă rog să faceți apel la chestorii acestei Camere, să scoată din sală aceste persoane care pur și simplu periclitează dezbaterile noastre. Avem în regulament așa ceva, faceți apel, chestorii să intervină. Nu se poate așa ceva!
Mulțumesc.
## Vă mulțumesc. Stimate coleg,
Vreți să vă amintesc și dumneavoastră că mai devreme se vorbea din partea Grupului USR că trebuie să ne respectăm și să respectăm această instituție de dezbateri? Până la urmă, oamenii pot să observe singuri cine respectă această instituție și cine face circ în această instituție.
Doamna senator Gorghiu, aveți cuvântul, microfonul 2.
Domnul Matei Suciu, senator PSD.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Rog stafful să oprească microfonul.
Doamna senator..., doamna senator,
Dacă aveți o intervenție pe procedură, cu mare drag vă ascultăm. V-am dat cinci minute timp de prezentare la dezbateri generale. Dacă aveți vreo intervenție pe procedură, vă rog; dacă nu, vă mulțumim.
Continuăm dezbaterile cu punctul 6.
Punctul 6.
## Stimați colegi,
Vă supun atenției dumneavoastră punctul 6 de pe ordinea de zi, care este Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (L545/11.12.2017).
Având în vedere că raportul comisiei nu a ajuns în plen, vă supun atenției dumneavoastră introducerea pe ordinea de zi pentru ședința de mâine.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Stimați colegi...
Vă rog. Vă rog, stimați colegi..., stimați colegi, să ne păstrăm calmul și să nu facem circ.
Imediat! Văd că sunt câteva intervenții.
Doamna senator Presadă, mulțumim pentru prestație. Mulțumim.
Dacă sunteți de acord... Stimați colegi, dacă sunteți de acord, aș vrea să vă propun să
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu pentru intervenție.
Acest subiect și această propunere a dumneavoastră o să fie probabil mâine, dacă pentru ziua de mâine o să avem și raportul pentru ședința de plen.
Vă supun atenției dumneavoastră și vă
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 1 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (L434/6.11.2017).
## Stimați colegi,
Vă reamintesc că dezbaterea asupra propunerii legislative a fost finalizată în ședința plenului din 13 decembrie 2017.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 2, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii (L433/6.11.2017).
Stimați colegi, vă reamintesc că dezbaterea asupra propunerii legislative a fost finalizată în ședința plenului din 13 decembrie 2017.
În aceste condiții, trecem la votul asupra propunerii legislative. Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative; propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice; Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 3, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (L461/13.11.2017).
Vă reamintesc că dezbaterile asupra propunerii legislative au fost finalizate în ședința plenului din 13 decembrie 2017.
În aceste condiții, trecem la votul asupra propunerii legislative. Raportul comun al comisiilor este de admitere a propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice; Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Continuăm dezbaterile. Ultimul punct, punctul 7, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 – Codul fiscal în sensul abilitării consiliilor locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă – sală de sport aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale (L413/30.10.2017).
Declar deschide dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Vă rog, domnule senator Oprea, aveți cuvântul. Microfonul central.
Mulțumesc domnului senator Vela că m-a atenționat.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distins Senat,
Inițiatorul acestei propuneri legislative mi-a transmis că dorește, la comisie, să revină cu o serie de propuneri care ar compatibiliza propunerea cu punctul de vedere al Guvernului.
De aceea, rugămintea sa este, prin mine, să vă rog să o retrimitem la comisie pentru o perioadă de o săptămână. Nu este niciun fel de pericol de adoptare tacită, pentru că în februarie s-ar întâmpla acest lucru.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
## Vă mulțumesc.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi
Punctul 8 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (L420/6.11.2017).
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu.
Atunci, voi da cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, domnul Ion Ghizdeanu, de la Ministerul Finanțelor Publice.
Microfonul 8.
Aveți cuvântul.
președintele Comisiei Naționale de Prognoză
Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect cadrul legislativ privind plătitorii de impozit pe profit.
Având în vedere conținutul inițiativei legislative, Ministerul Finanțelor Publice nu susține promovarea acestei inițiative legislative.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc și eu.
Dau cuvântul domnului senator Teodorovici, președintele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară – microfonul 7 –, pentru a prezenta raportul comisiei.
Vă rog, aveți cuvântul.
Mulțumesc. La L420, da? Să nu greșesc.
L420, da.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Comisia pentru buget, finanțe a analizat proiectul de act normativ și a hotărât, cu unanimitate, să adopte un raport de respingere.
Astfel, Comisia pentru buget, finanțe supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Iulian Claudiu Manda:**
Vă mulțumesc și eu. Dacă sunt intervenții? Nu.
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale și trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · Respins
Aprobarea ordinii de zi
Cu 98 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, propunerea legislativă a fost respinsă.
Stimați colegi, dată fiind ora, 20.00, încheiem aici dezbaterile.
Reluăm activitatea plenului Senatului mâine, la ora 10.00.
Vă mulțumesc pentru cooperare.
## _Ședința s-a încheiat la ora 20.00._
**Cu acest număr se încheie publicarea Monitorului Oficial al României, Partea a II-a, pe anul 2017.**
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#117538„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|084419]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 186/29.XII.2017 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei
Pentru aceste considerente, vă rugăm să acordați votul dumneavoastră favorabil.
Vă mulțumesc.
De aceea aș vrea să vă propun astăzi un amendament la această lege, mai cu seamă că văd că monumentul este lăsat în grija Ministerului Apărării Naționale, un amendament foarte simplu, care să precizeze că selectarea monumentului câștigător va fi făcută prin concurs, jurizat de experți.
Și cred că este momentul ca pentru monumentele de for public din România să introducem ideea de concurs între artiști, pentru că, altfel, prea des, prea adesea s-a confundat alocarea de bani pentru monumente de for public, fie de la autoritățile centrale, fie de la Primăria Bucureștiului, fie de la alte primării, cu încredințarea unor comenzi directe, cu foarte mulți bani – totdeauna foarte mulți bani –, prin care, de fapt, comunitatea locuitorilor unui oraș este crucificată. Pentru că trebuie să accepte într-un spațiu comun, într-un spațiu urban comunitar, prezența unui monument care, de cele mai multe ori, nu are nicio legătură cu locul respectiv și mai ales nu are forma și exigențele artei monumentale contemporane.
Prin urmare, domnule președinte, vă rog să supuneți la vot această propunere foarte simplă de amendament: selectarea monumentului va fi făcută prin concurs, jurizat de experți.
Mulțumesc.
Nu putem să legiferăm pentru o perioadă atât de scurtă de timp, să instituim o nouă procedură care să contravină – cum să spun?! – practicii și regulilor de până acum, practicate în toate consiliile locale și județene din țară. Nu este corect să ne abatem de la acest principiu, nu este corect să avem două proceduri de validare a mandatelor de consilieri locali sau județeni în vigoare și nu este corect să facem asta pentru niște cazuri individuale și punctuale.
Nu neagă nimeni faptul că există astfel de abuzuri, să le spunem, dar ele sunt parte din jocul democratic. Cum spuneam, atunci când acest principiu este abuzat, el trebuie taxat. Nu putem veni însă să legiferăm, pentru câteva cazuri punctuale, cu o nouă procedură de validare a mandatelor de consilieri locali sau județeni.
Domnule președinte,
Din câte știu, avem art. 16 din Constituție, care, printre altele, stipulează că oamenii sunt egali în fața legii, fie că sunt senatori, fie că sunt deputați, fie că sunt consilieri locali, fie că sunt simpli cetățeni. Motiv pentru care nu prea aș putea eu să înțeleg și nu știu cum ar putea să mă convingă un argument de genul că până la modificarea Statutului deputatului și senatorului o situație de conflict de interese a unui parlamentar trebuia sancționată, în raport de dispozițiile regulamentului, cu o amendă, cu un avertisment, mă rog, cu o chestiune de genul ăsta. Pentru că în momentul ăsta se uită la noi oamenii și în situații de conflict sau de incompatibilitate erau, au fost și primari, au fost și consilieri locali și consilieri județeni și nu cred că se simt foarte bine când văd cum încercăm noi să întoarcem legile de așa manieră ca să ne fie nouă bine. Deci ăsta ar fi un prim aspect.
Al doilea aspect, domnule președinte, că cele cinci minute îmi permit să continui, constă în modificarea de la alin. (1) al acestei inițiative pe care dumneavoastră vreți să o faceți, unde, într-o manieră foarte ingenioasă, v-ați hotărât să legiferați împotriva unei decizii a Curții Constituționale, care, poate vă mai amintiți, în 2014 a interpretat și a decis că prin „aceeași funcție” se înțelege orice funcție.
E adevărat, este ingenioasă această inițiativă, prin care practic stabilim calculul termenului de trei ani de la un alt moment decât stabilea legea în primă fază și în care practic facem abstracție de decizia Curții Constituționale. E adevărat, înțeleg de ce e atât de multă grabă, înțeleg de ce cu două-trei zile înainte de a intra în vacanță, fără să respectăm dezbaterea, fără să poată românii să vadă exact despre ce discutăm noi în Parlamentul României, noi o luăm pe repede-înainte și într-o seară de luni, la ora 19.20, că oricum ne plac lucrurile făcute pe seară, pe foc înainte, o să adoptăm această lege.
Partidul Național Liberal va vota împotriva acestei legi, care nu face altceva decât să jignească românul simplu. Și tare mi-aș dori să văd cum le veți explica primarilor dumneavoastră, aleșilor dumneavoastră locali, consilieri locali și județeni, de ce parlamentarii sunt mai presus decât aleșii publici locali și de ce la ei vă gândiți, iar la aleșii publici locali nu vă gândiți. Că, poate dacă vă gândeați și la ei în sensul ăsta, poate eram mai indulgent.
Vă mulțumesc.