Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Florin Iordache
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Într-adevăr, doamna secretar de stat Bica a prezentat și o parte dintre modificările legii de adoptare a ordonanței. Vreau să vă spun că, față de forma cu care am fost învestiți de Senat, în calitate de primă Cameră, colegii de la Grupul PSD+PC, împreună cu domnul deputat Panțîru, au venit cu foarte multe amendamente pentru fluidizarea activității, pentru completarea ei și pentru modul în care comisia pentru acordarea cetățeniei se poate implica, astfel încât acele cozi interminabile la consulate, ca și modul în care se soluționau dosarele privind acordarea cetățeniei să devină în perioada următoare istorie.
De aceea, noi apreciem că forma cu care este acum sesizat plenul Camerei Deputaților este o formă foarte bună și de aceea vă recomandăm să o și votați, cu amendamentele propuse de noi. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.