Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2016
other · respins
Doina Silistru
Intonarea Imnului național al României
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată doamnei Claudia Ana Costea, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
## Doamnă ministru,
Legea nr. 219 din 23 iulie 2015 privind economia socială, mult așteptată de mediul economic, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 28 iulie 2015 și, potrivit prevederilor art. 35, a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, adică în data de 28 august 2015.
Art. 34 alin. (1) prevede că, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică 28 octombrie 2015, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice trebuie să elaboreze normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În condițiile în care, până la data prezentei întrebări, ministerul pe care îl conduceți nu a publicat normele de aplicare, legea nu a fost funcțională, iar prevederile art. 19 nu vor putea fi aplicate nici în anul 2016, întrucât, neexistând norme de aplicare, o serie de facilități ce ar putea fi acordate de administrația publică locală nu se pot regăsi în bugetul anului 2016.
În acest sens, vă întreb, doamnă ministru, când aveți în vedere publicarea Normelor de aplicare a Legii nr. 219/2015, astfel încât prevederile legii să poată fi aplicate în anul 2016.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.