Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2014
procedural · adoptat
Doina Silistru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată domnului Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară. Domnule președinte,
Pe site-ul ASF România sunt precizate atribuțiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Printre acestea se numără autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul persoanelor interesate în desfășurarea activităților în domeniul asigurărilor obligatorii stabilite prin lege.
Legea nr. 38/2003 cu privire la transportul public de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, la art. 25 alin. (3), impune transportatorului autorizat să facă dovada existenței asigurării persoanelor și a bunurilor acestora pentru riscuri ce cad în sarcina transportatorului autorizat.
În acest sens, vă întreb, domnule președinte, câte controale au fost efectuate și ce măsuri s-au dispus în cazul societăților și brokerilor de asigurări ce folosesc polițe de asigurare ambigue, ducând în eroare atât clienții, cât și autoritățile de autorizare a transportatorilor interesați în desfășurarea activităților de transport public din cadrul administrațiilor locale și care nu și-au creat acest produs special, în sensul Legii nr. 38/2003.
Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.