Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2013
procedural
Gheorghe Saghian
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 11–16 martie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Întrebarea mea este adresată domnului Ion Moraru, secretarul general al Guvernului.
Întrebarea o adresez la solicitarea unui grup de preoți din Colegiul uninominal nr. 2, Galați.
Stimate domnule secretar general,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca preoții să nu perceapă bani pentru slujbele de înmormântare în cazul familiilor defavorizate, cu venituri reduse, cu mulți copii, dar și pentru persoane bolnave sau vârstnice cu venituri mici. Decizia a fost luată în urmă cu câteva zile, în ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
Potrivit acestei decizii, parohiile vor sprijini familiile defavorizate, cu venituri reduse, cu mulți copii, persoane bolnave sau vârstnici cu venituri mici prin a nu le solicita acestora contribuții bănești pentru slujbe de înmormântare.
Față de cele prezentate mai sus, vă rog să-mi răspundeți cum se va face diferențierea între o familie defavorizată și una nedefavorizată. Între veniturile diverselor familii sau numărul de copii? Vor fi nevoiți oamenii să meargă la biserică cu adeverință de salariu, copii ale certificatelor de naștere ale copiilor, adeverințe medicale sau alte documente care să ateste că se înscriu în unul din criteriile de mai sus?
Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian. Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.