Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
## Doamnă ministru,
În anul 2012, în județul Vaslui, familiile care au încheiat contracte cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, în baza cărora au luat copii în plasament, nu au primit alocația de hrană pentru copii pe o perioadă îndelungată, înregistrând restanțe și de 6-7 luni. Familiile respective sunt puse în situația de a se descurca pe cont propriu perioade mari de timp, iar eforturile financiare nu sunt deloc de neglijat. Este vorba de hrană, nu de ifose sau articole de lux, care pentru copiii nevinovați este esențială și destul de costisitoare, multe familii renunțând la foarte multe lucruri pentru a le asigura acestora minimumul necesar.
În acest sens, vă întreb, doamnă ministru, dacă aveți în vedere găsirea unor soluții pentru asigurarea fondurilor necesare, astfel încât să nu se mai înregistreze aceste diferențe de la un județ la altul, ceea ce reprezintă, practic, o discriminare de tratament a copiilor defavorizați aflați în aceste situații.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.