Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2015
Informare · informare
Marian Neacșu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Mulțumesc, domnule ministru.
Astăzi, în ședința de Birou permanent, am decis, la propunerea Comitetului liderilor de grup și cu aprobarea membrilor Biroului permanent, ca, începând cu ora 17.00, astăzi, să aibă loc prezentarea raportului Comisiei privind cercetarea abuzurilor referitor la situația din penitenciarele din România.
Este o temă importantă și am decis, așa cum ni s-a părut nouă corect și firesc, să o dezbatem într-un cadru oferit de o prezență mai numeroasă și cu alocarea unui timp suficient și generos pentru această temă.
Din păcate, am fost informați, după ce am decis acest lucru, că președintele Autorității Naționale a Penitenciarelor este plecat într-o misiune în afara granițelor, motiv pentru care am decis să reprogramăm această discuție, urmând să vă facem propunerea în consecință, la birourile permanente.
Vă solicităm să îl retragem acum din ordinea de zi, urmând, după ce discutăm cu Ministerul de Justiție, inclusiv cu ministrul de justiție – apropo, ședința CSM este în această perioadă, la această oră –, să vă propunem când să fie rediscutat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.