Titus Corlățean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

N-aș fi solicitat să iau cuvântul dacă n-aș fi fost relativ surprins de intervenția pe care am auzit-o ceva mai devreme*. Și o pun pe seama tinereții și a lipsei de experiență.

Acum, vreau doar un singur lucru să spun: în 2013-2014, la nivelul Uniunii Europene a fost o discuție foarte serioasă – se întâmplă să fi fost la acel Consiliu European, ca ministru de externe, lângă un nefericit președinte al României –, dar Guvernul a negociat în prealabil faimoasa formulă „n+3”. Pentru că au fost foarte multe considerente, de natură obiectivă, care au împiedicat o serie de state membre, inclusiv România, să finalizeze procesul de absorbție a fondurilor europene pe ciclul bugetar de șapte ani. Și Consiliul European, în înțelepciunea sa, a adoptat pentru România, între altele, formula „n+3”. Nu este o chestiune nouă; este o formulă consacrată la nivel european, ceea ce și noi facem, iată, în plan intern. Pentru că PNDL-ul a fost un program de dezvoltare la nivel național, lansat de guvernarea PSD, extrem de benefic pentru statul român.* Așa încât