Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2018
other · adoptat
Adrian Wiener
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Din cele 400.000 de decese din Europa datorate exclusiv poluării în 2014 20.000 s-au petrecut în România. România are o speranță de viață cu șase ani mai mică decât media europeană, ceea ce, în parte, se datorează și calității foarte proaste a aerului.
Din cele peste 40.000 de amenzi date în România pentru depășirea standardelor de poluare doar 33 au avut ca consecință suspendarea activității poluatorului respectiv și nici măcar o încetare de activitate pentru poluatorii recidiviști, ca să spunem... Uniunea Europeană, pe lângă avertismentele pe care le dă, intenționează să scadă pragul de infringement pentru transmisiuni ale standardelor de poluare.
De altfel, 20 de țări din Uniunea Europeană sunt sau au fost în procedură de infringement strict pe acest subiect. Eu cred că în România, deși există formal un cadru legislativ, avem mai mult decât dovada faptului că acesta nu se soldează cu ameliorarea standardelor de poluare a aerului și, de aceea, oportunitatea acestei inițiative legislative este evidentă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.