Numele meu adevărat este Luchian Ion – Luchian Dragoș este un coleg de-al meu – și, întâmplător, sunt președintele Comisiei pentru sănătate.
Titlul moțiunii: moțiune simplă – „S.O.S.: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!” Doamnelor și domnilor senatori, Domnule ministru,
Dreptul la sănătate, unul din drepturile fundamentale ale omului, consfințit, de altfel, și în Constituția României, este o noțiune complexă, care implică dreptul la viață, la un standard de trai adecvat și acces nediscriminatoriu la servicii medicale de calitate. Iar cei în măsură să vegheze la asigurarea accesului neîngrădit al celor suferinzi la asistență medicală sunt, așa cum se știe, decidenții politici. Sănătatea reprezintă, așadar, bunul cel mai de preț al oricărei ființe umane, iar evoluția acestui concept, privit ca o problemă de interes social, a condus la formarea Organizației Mondiale a Sănătății, în 1946. Sănătatea este definită de Organizația Mondială a Sănătății drept „stare de bine complet din punct de vedere fizic, mental și social și nu înseamnă doar absența bolii”.
Dar să revenim, cum se spune, la „oile noastre”. Adică, mai exact, la modul în care Guvernul actual al PSD a înțeles să gestioneze acest domeniu de maximă importanță – sănătatea.
Stimați colegi,
Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie să amintim faptul că, din cei 26 de ani care au trecut de la Revoluție, PSD a deținut portofoliul de la sănătate aproximativ 13 ani, cumulat. Cu alte cuvinte, o perioadă îndelungată reprezentanți ai acestui partid s-au aflat în postura de decidenți ai unuia dintre cele mai importante sectoare. În tot acest timp, în toate campaniile electorale, precum și în programele de guvernare, sănătatea a constituit un subiect exploatat din plin, iar promisiunile de reformare a acestui domeniu reprezentau puncte-cheie ale acelorași campanii. Îndeosebi după aderarea României la Uniunea Europeană cetățenii au așteptat răbdători, an de an, să se treacă la reformă, să ne apropiem, cum era firesc, de standardele occidentale în privința sectorului sanitar. Ceea ce s-a întâmplat însă în realitate a fost dezastruos. Ani de zile, sistemul a rămas anchilozat, nereformat, din cauza unor mentalități învechite, a intereselor de grup, a unui management defectuos, dar mai ales din cauza subfinanțării.
Pe scurt, un sistem de sănătate precar, cu impact macroeconomic negativ asupra productivității, competitivității, eficienței și, nu în ultimul rând, asupra duratei vieții!
Revenind la prezent, să vedem însă cum a înțeles Guvernul PSD, în speță ministerul de resort, să gestioneze acest sector vital pentru cetățenii României.
A elaborat Strategia Națională de Sănătate 2014–2020, un plan ambițios, care propune – ce credeți? – reformarea sistemului de sănătate în șase ani! În document se menționează, între altele, că „strategia vede pacientul în mijlocul sistemului; acesta are dreptul să fie reprezentat în mecanismele decizionale, să fie tratat cu respectul demnității și drepturilor sale” și că „scopul global” vizează „îmbunătățirea stării de sănătate a populației României”.
Cum pot oare cei aflați la cârma Ministerului Sănătății să vorbească despre demnitate și drepturi ale cetățeanului, când, în anul de grație 2015, sistemului sanitar i s-a alocat un procent de aproximativ 4% din PIB-ul României?!
Cum putem vorbi despre reformă, standarde înalte, performanță, în condițiile în care media europeană a procentului din PIB destinat sănătății este de 8-9% pentru țările din vest și de 6% pentru cele din estul Europei?! La noi, sub 4%. În privința investițiilor publice în sănătate, în România acestea sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, statul alocând anual circa 536 de euro pe cap de locuitor, față de media UE de 1.620 de euro, conform Eurostat.
Cum îi respectăm pe medici, asistenți medicali și, în egală măsură, pe pacienți, atâta vreme cât – se cunoaște foarte bine situația – eșecurile reformei, tergiversările și îndeosebi subfinanțarea sistemului sanitar au avut un impact negativ atât asupra calității actului medical, cât și asupra nivelului de trai al personalului – medici și asistenți?! Ca să nu mai vorbim despre faptul că românul, în calitate de pacient, a fost în mod direct afectat! Ne veți răspunde, cu siguranță, că România nu a fost condusă doar de PSD în cei peste 20 de ani de la Revoluție. Da, este adevărat, numai că partidul pe care îl reprezentați a clamat dintotdeauna grija pentru cetățean, pentru binele nației și conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, în care starea de sănătate e definită ca „stare de bine complet din punct de vedere fizic, mental și social”.
În cazul acesta, stimați colegi, cum se explică faptul că exodul cadrelor medicale continuă în ritm accelerat sub guvernarea dumneavoastră? Cum ați reformat sistemul sanitar, din moment ce miile de tineri medici, ca și medicii specialiști cu înaltă calificare, precum și asistenții medicali continuă să se îndrepte spre țări dezvoltate din vestul Europei sau pe alte continente, acolo unde munca le este respectată prin salarii și condiții adecvate pentru desfășurarea actului medical?
Cifrele furnizate de statistici privind exodul medicilor și al cadrelor medicale ne îngrozesc: circa 15.000 de medici și peste 20.000 de cadre medicale medii au părăsit România în ultimii ani.
Conform estimărilor, în 23 de ani, România va rămâne fără medici specialiști. Cauza o cunoașteți cu toții: greșeli de salarizare, închiderea unităților spitalicești, risipa, blocarea angajărilor, într-un cuvânt: management defectuos al sistemului.
Din păcate – și o spunem cu mâhnire –, situația nu pare să-i fi îngrijorat și pe decidenții politici din PSD și nici măcar pe cei care gestionează Ministerul Sănătății. Singurii și cei mai afectați sunt pacienții, care se văd puși în situații penibile, copleșiți de birocrație, la care nu se renunță, din cauza căreia sunt plimbați de la un spital la altul, fără ca
cineva să-i ia în seamă. Nu puține au fost cazurile – semnalate, de altfel, în mass-media – în care, din cauza timpului exagerat de așteptare pentru unii la acordarea asistenței de urgență, pacienții au decedat. Una dintre cauzele care au provocat aceste situații tragice a fost tocmai lipsa personalului medical calificat. Și aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care cetățenii români plătesc asigurări pentru sănătate.
Care este însă consecința acestor grave disfuncționalități pe care dumneavoastră, cei din PSD, aflați astăzi la cârma României, nu ați găsit de cuviință să le eliminați? Statisticile o spun de la sine: România deține recorduri triste. Mai exact, ocupă primele locuri între țările Uniunii Europene în ceea ce privește mortalitatea infantilă, incidența cazurilor de tuberculoză, dar și una dintre cele mai reduse speranțe de viață!
De altfel, aceste date sunt confirmate și în Strategia elaborată de PSD. Iată ce se menționează în documentul amintit: „Mortalitatea infantilă rămâne una dintre cele mai mari, ca rată, dintre țările UE și de 2,4 ori peste media europeană.” Mai departe, documentul recunoaște faptul că: „Modelul mortalității pentru principalele boli netransmisibile, cum ar fi: bolile cardiocirculatorii, unele cancere, ciroze, rămâne în general mai defavorabil în România decât în alte țări ale UE, ratele standardizate pentru vârstă fiind până la două ori mai mari comparativ cu mediile europene, iar diferențele se văd marcate în cazul mortalității premature (între zero și 54 de ani).”
Iată de ce, domnilor colegi din PSD, domnule ministru al sănătății, noi considerăm că Guvernul ar fi trebuit să procedeze astfel încât serviciile medicale să devină eficiente.
Ce să mai vorbim despre mediul rural? Spitalele nu există, dispensarele sunt în situație dificilă, cadrele medicale nu sunt motivate în niciun fel să se îndrepte către aceste zone. Rezultatul este evident chiar și pentru ultimul naiv: creșterea ratei îmbolnăvirilor, în lipsa mijloacelor de prevenție, creșterea mortalității generale și infantile. Iată deci cum se traduce în fapt grija pentru cetățean, pentru pacientul român, în viziunea PSD!
Și, tot pentru a respecta adevărul istoric, dorim să vă reamintim, domnilor guvernanți, câteva afirmații dintr-o moțiune simplă prezentată de senatorii PSD în Senat, în 2010. Iată ce susțineați dumneavoastră atunci: „Emigrarea medicilor lasă în urmă boală și suferințe netratate”, „speranța de viață în România, printre cele mai scăzute din Europa”, „rata natalității este în continuă scădere”, „sute de localități din țară nu au medic”. Acestea sunt observațiile pe care dumneavoastră, cei din PSD, aflați la acea dată în opoziție, le făceați în legătură cu gestionarea sănătății de către guvernul de atunci. Întrebarea firească este: ce ați făcut acum, în anii când conduceți țara, pentru eliminarea acestor neajunsuri? Răspunsul este simplu: absolut nimic!
Iată care este realitatea: exodul medicilor continuă și nu există politici privind factorii de risc, programele naționale de sănătate sunt decise arbitrar, actualizarea listei de medicamente compensate cu cele de ultimă generație continuă să fie tergiversată, prejudiciindu-i îndeosebi pe bolnavii cronici, mediul rural este în continuare lipsit de medici.
Cât despre natalitate, datele furnizate de Centrul de Cercetare Demografică al Academiei Române sunt cum se poate... cât mai grăitoare: „România se află în cel de-al 26-lea an de declin demografic”, iar Institutul Național de Statistică ne spune că 2013 a fost primul an, după 1989, când populația României a fost sub 20 de milioane de locuitori. Și scăderea
a continuat, conform acelorași surse, și în 2014. Așa s-a ajuns la un record trist: nivelul natalității în România este sub media celui din Uniunea Europeană. Ne aflăm însă printre primele țări cu cea mai scăzută speranță de viață și cu una din cele mai ridicate rate ale mortalității!
Să mai adăugăm câteva date statistice: România se află pe locul 26 din peste 30 de țări europene în privința acoperirii nevoilor de îngrijire medicală a pacienților, conform raportului Comisiei OECD Health’s Data 2014.
Domnilor colegi din PSD, Domnule ministru,
Oricât de elaborate ar fi strategiile, oricât de atrăgătoare sunt promisiunile, oamenii nu pot fi amăgiți la nesfârșit cu reforme care nu se fac în realitate, cu bani care nu se alocă la nivelul cerințelor, cu liste de medicamente de ultimă generație, care, în fapt, nu se regăsesc pe lista celor compensate. Oriunde privim în sănătate constatăm dezinteres și degringoladă.
Un exemplu clar despre ceea ce înseamnă dezinteres, nepăsare sau, mai bine zis... poate, incompetență crasă este situația gravă cu care se confruntă una din cele mai prestigioase instituții din România – simbol al cercetării medicale românești –, Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”, aflat acum în pragul falimentului. De aproape doi ani de zile, acesta nu mai produce nimic. Cu alte cuvinte, acest institut a dispărut, practic, din punctul de vedere al liniei de producție. Aceasta în condițiile în care, timp de peste 90 de ani, a produs vaccinuri pentru combaterea și prevenirea unor boli foarte grave pe teritoriul României.
Așadar, iată, stimați guvernanți, cum un institut de cercetare cu implicații majore asupra sănătății populației României, de o importanță vitală în producția de vaccinuri și supravegherea epidemiologică a țării noastre, a devenit victima unui lanț al slăbiciunilor, un fel de minge de ping-pong, fiind trecut de la sănătate la educație, apoi fiind propus pentru preluare de către Universitatea de Medicină „Carol Davila” (care, evident, nu a acceptat).
În realitate, acest prestigios institut este victima unor persoane care nu-și asumă responsabilitatea adoptării unor soluții viabile pentru redresarea unei instituții strategice. De luni de zile, specialiștii protestează, pentru că nu și-au primit salariile, laboratoarele nu mai pot lucra în lipsa materiei prime necesare testelor... producția de vaccinuri fiind compromisă, cu consecințe extrem de periculoase asupra sănătății populației.
În locul voinței politice, asistăm la tergiversări nejustificate, la nepăsare, într-un cuvânt: degringoladă. Pentru că, oricât de îngăduitori am fi, nu putem tolera o astfel de atitudine de-a dreptul scandaloasă a celor care sunt responsabili pentru declinul unui bastion al cercetării românești – Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”.
Doamnelor și domnilor senatori,
Am rezervat un spațiu special în cuprinsul acestei moțiuni unui subiect de mare actualitate: cardul de sănătate, mai bine zis, unei situații care a demonstrat – pentru a câta oară?! – cum pot fi desconsiderați cetățenii României de către cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele.
Modul în care Guvernul a înțeles să gestioneze implementarea cardului național de sănătate a fost cel puțin deplorabil. Anunțat cu surle și trâmbițe de la începutul anului, acest card s-a dovedit un fel de cui al lui Pepelea pentru toată lumea. Factorii responsabili din Ministerul Sănătății nu au avut o colaborare efectivă cu cei de la Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate, astfel încât să fie pus la punct un plan coerent de distribuire a acestor carduri în timp util.
Cunoscut este că unele carduri au ajuns prin Poștă la destinatari. Alte case de asigurări, cum este OPSNAJ-ul, nu au avut contract cu Poșta Română și cetățenii au fost obligați să depună cereri pentru a primi cardul de la sediul OPSNAJ.
Alți cetățeni nu au intrat în posesia acestuia nici până la data de 1 mai și nici până astăzi. Iar după data de 1 mai, după cum se știe, am asistat la haosul total: medicii de familie refuzau acordarea de servicii medicale pacienților care nu aveau cardul. Pe de altă parte, din cauza numărului mare de accesări simultane, cardurile nu puteau fi validate de către cititoarele de card. „Curat murdar!” ar fi spus inegalabilul nostru Caragiale.
În timp ce domnul ministru al sănătății a calificat drept „mici inadvertențe normale” incidentele legate de nefuncționarea cardului de sănătate, noi, cetățenii acestei țări, plătitori de asigurări, nu putem califica această situație de-a dreptul scandaloasă decât într-un singur mod: incompetență crasă, iresponsabilitate, lipsă totală de respect față de cetățeanul român plătitor de taxe!
Întrebarea pe care v-o adresăm, stimați guvernanți, stimate domnule ministru al sănătății, este: chiar nu puteați organiza această acțiune în mod profesionist? Chiar nu se puteau pune la punct campanii ample de informare a cetățenilor, astfel încât aceștia să nu fie umiliți la ușile cabinetelor medicale? Chiar nu ați avut posibilitatea să le aduceți la cunoștință medicilor de familie instrucțiunile cu privire la utilizarea cardului și la soluțiile pentru situațiile de excepție, când acesta nu putea fi validat?
Se face publicitate pentru tot felul de lucruri inutile, dar, când este vorba de o minimă considerație pentru cetățean, pentru pacienții adesea marcați de vulnerabilități, nu se găsesc suficiente fonduri.
Constatăm cu dezamăgire că, de fiecare dată când o strategie este gestionată defectuos, se găsește un vinovat de serviciu: comunicarea, mai bine zis lipsa comunicării! Iată de ce, domnilor guvernanți, vă adresăm întrebarea firească: cine vă împiedică să comunicați eficient? Să fie vorba de lipsă de comunicare sau, mai mult decât atât, de nepăsare față de cetățean?
În ceea ce privește taxa clawback, aceasta a ajuns să fie o povară fiscală cu efecte dezastruoase pentru industria farmaceutică autohtonă, prin limitarea accesului pacienților la tratamente.
În trimestrul IV 2014, taxa clawback s-a ridicat la un sfert din vânzările de medicamente, însumând o creștere a nivelului taxelor plătite de industrie cu încă 25%. Per total, în doi ani, taxa a crescut cu 67%, conform unui mecanism lipsit de planificare și transparență.
Anunțată inițial ca o măsură provizorie, această taxă a ajuns să fie singurul mecanism prin care se acoperă deficitul istoric în sistemul de sănătate. Trist, dar adevărat! Și nu de puține ori le-am mulțumit firmelor de medicamente că au sponsorizat sănătatea.
Stimați domni guvernanți,
Sistemul de sănătate din România este subfinanțat. Fără efortul comun și voința politică ale tuturor factorilor implicați, fără o strategie care să ducă la creșterea progresivă a finanțării acestui sistem, nu vom putea atinge niciodată standardele europene în domeniu.
Managementul general al sistemului este deficitar. Nu există evaluări reale ale activității manageriale, nu sunt respectați termenii controalelor manageriale. Nu există o preocupare reală pentru sănătatea publică.
Faptul că sistemul a pierdut specialiști de marcă formați în România, în timp de 9-10 ani și mai mulți ani de studii
universitare și postuniversitare, pare să nu intereseze deloc pe nimeni.
Fără specialiști nu se poate... nu poate fi făcută o evaluare riguroasă privind starea de sănătate a populației sau a factorilor de risc pentru aceștia... pentru aceștia... pentru aceasta. Politicile privind factorii de risc lipsesc cu desăvârșire, în pofida recomandărilor făcute de OMS și de Comisia Europeană.
Programele naționale de sănătate sunt decise arbitrar și nu sunt evaluate din punctul de vedere al rezultatelor pentru starea de sănătate a populației.
Imunizările sunt desconsiderate, ceea ce reprezintă una din cele mai mari pierderi pentru serviciile preventive.
Având în vedere observațiile de mai sus, prin prezenta moțiune, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal solicită adoptarea în regim de urgență a unor măsuri care să ducă la soluționarea disfuncționalităților grave care persistă în sistemul medical românesc, prin:
1. Alocarea unor sume suplimentare, prin rectificare bugetară, destinate susținerii Programului de reformă în sănătate;
2. Realizarea unui program coerent de investiții;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.