Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2018
Comemorativ · adoptat
Titus Corlățean
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor din clubul Colectiv 14
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. O intervenție – concisă o voi face.
La alte rapoarte, unde am fost raportor nou, nu voi mai interveni, dar acest raport e important și... Câteva cuvinte suplimentare față de conținutul raportului care a fost prezentat deja de președintele Comisiei pentru afaceri europene. Avem de a face cu o temă care este de mare actualitate și de interes și pe zona de securitate, și din punct de vedere economic, și din alte puncte de vedere pentru statele membre ale Uniunii Europene. Doar o informație: piața securității cibernetice, la nivel mondial, astăzi este o piață de aproximativ 600 de miliarde de euro și se previzionează o creștere în anii următori, în următorii cinci ani, cu o medie de aproximativ 17% și pe vânzări, pe număr de întreprinderi, ocuparea forței de muncă.
Cu toate că Europa stă bine la nivel tehnologic, e bine de știut că la nivel mondial, în clasamentul primelor 20 de țări din perspectiva pieței, care au rezultate notabile în materie de securitate cibernetică, doar șase din cele 20 sunt state membre ale Uniunii Europene. Am reținut aici câteva: Estonia, Germania, Marea Britanie, Franța. Nu suntem încă în clasamentul celor șase.
Uniunea Europeană avansează acest proiect pe care doamna președinte l-a prezentat. Trebuie să spun două lucruri aici, și cu asta voi încheia: este vorba de faptul că acest Centru de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică se propune a fi creat sub forma unui parteneriat între Uniune, state membre și industrie, și e normal să fie așa, iar Rețeaua de centre naționale de coordonare ține de desemnarea instituției competente la nivel național – și acest lucru va trebui făcut și la noi. Am avut această discuție în comisie cu instituțiile competente.
E o problemă, într-adevăr, legată de finanțare și legată de luarea deciziilor. Comisia Europeană, de exemplu, în proiectul respectiv avansează propunerea de a avea 50% din voturi și din puterea de decizie, invocând faptul că 50% din bugetul viitoarei agenții europene provine de la Comisia Europeană. Sunt probleme, pentru că statele membre au argumentat, și este și poziția noastră: Comisia Europeană nu este o entitate, așa, care plutește în absolut, ci tot prin contribuția statelor membre se formează acel buget, așa încât va fi o negociere legată de puterea de decizie, de reprezentare în consiliul respectiv.
În rest, susținem, cu observațiile pe care le-am inclus în raport, susținem adoptarea acestui raport și transmiterea poziției noastre la Bruxelles.
Vă îndemn și eu, atunci, cu respect, să votați acest raport. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.