Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2024
other · retrimis
Titus Corlățean
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. O scurtă intervenție.
Într-adevăr, noi am avut o dezbatere foarte serioasă, în cadrul Comisiei de politică externă, pe marginea acestei inițiative legislative de abrogare a unei legi care a fost recent votată de Parlamentul României, în Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, care venea ca o inițiativă tot de aceeași natură, legislativă, parlamentară, în siajul evenimentelor dramatice din 7 octombrie anul trecut. Și voi face și scurte referiri la acest lucru. Votul a fost unanim în cadrul comisiei pentru a adopta un raport de respingere a acestei ultime inițiative legislative, de abrogare.*
Acum, două comentarii.
Pe de o parte, cine citește expunerea de motive a proiectului legislativ... și, știți, juridic vorbind, expunerea de motive face corp comun cu textul propriu-zis și, deci, face parte din lege. Odată adoptată o lege, legiferează și, într-un fel, de o manieră cvasiexplicită, și expunerea de motive, pentru că dă înțelesul, dă interpretarea corectă a sensului inițiativei respective. Ce vreau să spun este că rar, dacă nu niciodată, în epoca contemporană am văzut un text de o manieră atât de organică, explicit antisemită, așa cum este această expunere de motive. Și, vă spun cinstit, senzația pe care am avut-o este că lipsește un titlu care ar fi putut fi pus expunerii de motive, respectiv „Patria și Căpitanul” și, respectiv..., eventual, un citat din Corneliu Zelea Codreanu.
Al doilea comentariu pe care aș vrea să îl fac este că discuția în sine este complexă și delicată, pentru că sunt aspecte de încălcare a dreptului internațional umanitar foarte serioase și în Gaza, doar că atunci când o forță teroristă – și aici vorbim de teroriști – se folosește, cu cinism și fără scrupule, de propria populație palestiniană