Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Mihaela Huncă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Obiectul declarației politice: „Criză în educația din România – învățământul primar primește cei mai puțini bani, dar este singurul al cărui număr de elevi crește în orașele mari”.
Stimate colege,
Stimați colegi,
Datele Eurostat arată că din sumele totale ale educației țara noastră alocă doar 20,3% pentru ciclul primar de învățământ. Asta în vreme ce Danemarca alocă 44,9%, iar Lituania alocă 37,4%. La noi cea mai mare sumă este distribuită învățământului secundar, ceea ce constituie o anomalie la nivel european.
Avertizez că subfinanțarea sistemului primar afectează pe termen lung capacitatea adolescenților din România de a dobândi aptitudini fundamentale, necesare pentru traiul într-o societate democratică, modernă.
Statisticile arată că România continuă să se poziționeze în coada clasamentului finanțării educației în Uniunea Europeană. Din datele Institutului Național de Statistică reiese că, dintre toate nivelurile de învățământ, doar în învățământul primar a crescut numărul elevilor cu 7,3%, în timp ce numărul cadrelor didactice s-a diminuat considerabil. Situația este și mai grea în orașele mari, unde numărul elevilor înscriși în învățământul primar a crescut cu aproximativ 23,5% în ultimii 10 ani, iar cadrele didactice s-au împuținat cu trei procente.
Din păcate, în aceste condiții, reforma, calitatea și performanța vor continua și de acum înainte să rămână la stadiul de utopie.
Îi rog pe cei care decid acum soarta educației să conștientizeze necesitatea finanțării mai mari pentru învățământul primar. Se impune, așadar, echilibrarea raportului între ciclurile de învățământ primar, gimnazial, liceal și superior, după modelul european.
Vă mulțumesc.
Deputat Pro România, Mihaela Huncă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.