Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2019
government confidence · adoptat
Elvira Șarapatin
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Obiectul declarației politice este „Adoptarea moțiunii de cenzură depuse de opoziție va genera blocaje și pierderi fiecărui român”.
Stimate colege,
Stimați colegi,
Textul moțiunii de cenzură, citit în fața unei săli goale, este foarte slab, conține multe minciuni*, date economice eronate și nu oferă niciun argument consistent pentru susținerea acuzațiilor.
Avem de-a face cu cel mai slab și rușinos document din câte au fost depuse în Parlamentul României. Nici măcar cei din opoziție nu au avut răbdare să-l asculte sau să-l citească. Este un text plin de acuzații politice, total lipsit de responsabilitate față de cetățeni.
În sală au fost prezenți 128 de parlamentari, din 465. Abia dacă au reușit să întrunească cvorumul. Este o nouă dovadă că semnăturile pe moțiune nu înseamnă voturi. Toate moțiunile depuse împotriva acestui guvern au obținut mai puține voturi decât semnături.
Ludovic Orban dă doar 80% ca moțiunea să treacă. Asta înseamnă că până și PNL admite că 20%, adică unu din cinci semnatari ai moțiunii, s-ar putea să nu voteze căderea Guvernului.
UDMR se teme că mai mulți semnatari ai moțiunii vor pleca din țară, ca să nu voteze moțiunea.
Austeritatea este alternativa opoziției. Toate măsurile de guvernare anunțate de PNL și USR, ca alternativă la actuala guvernare, anunță tăieri și amenințări pentru largi categorii profesionale.
Premierul pregătit de Iohannis pentru opoziție anunță concedieri masive, oprirea majorărilor de pensii și creșterea semnificativă a impozitelor pe salarii, inclusiv în mediul privat și inclusiv la IT. Unu din trei bugetari va rămâne pe drumuri.
Florin Cîțu, pregătit de PNL pentru Ministerul Finanțelor Publice, anunță desființarea voucherelor de vacanță, a sporurilor și primelor, precum și impozitarea suplimentară a bugetarilor. Andrei Caramitru, de la USR, amenință și el cu disponibilizări masive în sectorul public și cu dosare DNA făcute bugetarilor.