Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2015
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Orice persoană care încearcă să folosească un concept care poate genera discuții se duce în Dicționarul limbii române și vede sensul cuvântului. Este primul lucru pe care-l abordez. Și am să vă dau: „expansionism – atitudine prin care se urmărește extinderea politică și economică asupra unui teritoriu străin” sau asupra unui teritoriu străin... prin încercarea de a dobândi noi teritorii, noi colonii. România este o țară blândă. Întotdeauna a avut grijă să-și apere hotarele și a trecut prin momente destul de neplăcute.
Al doilea argument este cel pe care v-aș îndemna să-l ocolim, fiindcă lumea se uită la noi și spune: în anul ăsta au fost, și cu cele două comisii propuse, încă cinci comisii care implică, dintr-odată, structurile de președinte, vicepreședinte, secretar, care au indemnizații, apoi personal, apoi câte două
autoturisme (președinte și restul comisiei). Faceți un calcul, pentru că ne plângem că la Senat bugetul este mai mic decât la Camera Deputaților. Și cum îl reparăm? Creând tot felul de comitete și „comiții”, ca să bucurăm temporar încă doi președinți sau doi vicepreședinți și doi secretari și să aibă și ei mașini, și să aibă și ei birouri. Unde?!
Cred că acest heirupism ar trebui stăvilit, pentru că – și argumentul celălalt –, de la anul, numărul senatorilor va fi mult mai mic și încercați să vedeți ce facem cu atâtea comisii și în câte comisii pot oamenii să se implice.
Sunt niște efecte pe care și prin prisma semnificației lor, pentru că sunt efecte asupra celorlalte comisii... Vreți să le goliți pe celelalte de conținut? Da. Am tot umblat la Comisia economică și am făcut energie și transporturi. Acum, din care luați? Din energie și transporturi vă duceți pe cealaltă, de expansiune economică?! Păi asta este implozie, nu este explozie. Ce sens ar avea comisia asta?
Vă spun sincer: din domeniul economic, la care mă mai pricep, mesajul ce-l dăm noi este de toată... neinspirația, ca să nu jignesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.