Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Baciu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
De la bun început, vreau să mă pronunț pentru acest proiect de lege, în sensul că, dacă sunt desființate..., mă rog, se trece la administrație județeană, așa cum a fost până acum, suntem cu mult mai bine deserviți de administrația județeană, iar, dacă se și reînființează acele miniadministrații pe care le-am avut la orașe în perioada trecută, acestea vor putea să țină mai ușor legătura cu fiecare contribuabil, nu trebuie să mai alergăm dintr-un capăt al județului până la reședința de județ pentru o banală adeverință sau un act care trebuie depus acolo. În felul acesta venim mai aproape de cetățeni și ne împlinim chiar datoria să-i servim cu serviciul acasă la ei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.