Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Titus Corlățean
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Pentru a nu fi în conflict de interese, o spun public de la bun început, că una din cele două persoane cele mai apropiate mie din familie este profesor psihopedagog și logoped la o școală specială, deci copii care au nevoie de o asistență specială. Și intervenția mea nu este o pledoarie _pro domo_ , ci decurge din experiența profesională partajată în familie, să spunem.
Deci ceea ce aș vrea să spun... aș putea să fac și eu o lungă listă a motivațiilor, motivelor extrem de serioase și delicate care ar impune o rețea de cabinete de asistență psihopedagogică în școlile României și susțin și eu, ca principiu, această soluție. E adevărat că ea ar implica, probabil, anumite eforturi bugetare și, aș spune, mai ales la nivelul resurselor umane care să aibă calificarea și specializarea respective.
Motivul intervenției mele decurge, de fapt, din ceea ce am sesizat a fi – poate mă înșel – o discrepanță între argumentele prezentate de domnul secretar de stat și doamna președinte al comisiei, în sensul în care, pe de o parte, s-a spus că actualul cadru normativ permite acest lucru, iar, pe de altă parte, doamna senator Andronescu menționează faptul că, dimpotrivă, s-au cumulat cele două proiecte legislative pentru a se găsi o soluție legislativă în perspectivă la acest subiect.
Nu știu care este, pe fond, situația, eu însă pledez pentru o soluție normativă măcar _de lege ferenda_ și pentru ca Guvernul să se gândească serios și la resursele bugetare necesare a fi alocate într-un proiect necesar pe fond, din foarte multe considerente.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.