Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Florin Vasile Cîțu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Pentru inițiatori. Am văzut astăzi proiectul de lege și mărturisesc, nici din explicația domnului Șerban Nicolae nu prea am înțeles și de aceea sper să mi se explice de ce... Înțelegem că această companie sau această industrie nu funcționează așa cum este, la Ministerul Economiei. Dar până să facem transferul către Ministerul Apărării, în primul rând nu puteam să cerem demisia, să facem demisia ministrului economiei, care nu-și face treaba și se pare că nu poate să pună această companie pe picioare, până să o transferăm către o altă instituție a statului? Asta ar fi fost o soluție imediată și nu înțeleg de ce nu s-a luat această soluție. Dacă undeva este o problemă, se rezolvă acolo în primul rând. Sau putem să luăm totul de la domnul ministru al economiei și transferăm, așa, prin celelalte ministere.
În al doilea rând, este o practică pe care nu am văzut-o, nu știu dacă există, poate o singură țară în lume unde industria armamentului se află la minister, în restul sunt companii private. Dar, bineînțeles, în consiliul de administrație există și personal al apărării, dar de obicei sunt companii private.
Mă gândesc acum la Dacia. Dacă Dacia, de exemplu, ar fi fost transferată către o altă instituție a statului, astăzi am fi avut acest succes? Pentru că nu văd cum Ministerul Apărării va putea să... Că expertiza pentru a face această industrie să fie mai bună există la Ministerul Apărării. La Ministerul Apărării există expertiză, dar nu în domeniul tehnologiei, nu în domeniul administrării companiilor, nu în domeniul unor companii private, unor companii care să livreze profit și așa mai departe.
Deci mi se pare un traseu foarte ciudat și cred că ar fi trebuit să începem cu demisia, cu demiterea ministrului și apoi să vedem dacă un alt ministru nu ar fi putut să facă o treabă mai bună.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.