Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea mea este adresată domnului Sorin Mihai Grindeanu, prim-ministrul României.
## Stimate domnule prim-ministru,
În luna februarie a acestui an, în județul Maramureș, zeci de localități au fost afectate de inundațiile produse ca urmare a creșterii debitului de pe mai multe cursuri de apă. Au fost inundate terenuri agricole, s-au produs alunecări de teren și surpări de maluri, au fost distruse poduri și gospodării.
În doar trei zile, în perioada 3–5 februarie, s-au produs pagube evaluate la peste 2,2 milioane de lei în cele 21 de localități afectate. Situația s-a repetat în perioada 22–28 februarie, când alte trei unități administrativ-teritoriale au fost lovite de inundații.
Cu privire la situația exactă a pagubelor, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a întocmit un raport care privește fiecare localitate în parte. Ulterior, a fost elaborat și un proiect de hotărâre de guvern referitor la alocarea de resurse bugetare pentru acoperirea daunelor.
Azi, la peste două luni de la producerea calamităților, Guvernul pe care-l conduceți nu a virat banii în conturile administrațiilor din Maramureș.
Având în vedere situația de urgență pe care v-am prezentat-o, consider că se impune acordarea, de îndată, a resurselor financiare localităților în cauză.
De asemenea, vă pun în vedere că Guvernul României are datoria de a aloca încă sume de bani pentru acoperirea unor pagube rezultate în 2015, de care, sunt convinsă, Executivul nu a uitat!
În concluzie, doresc să-mi comunicați următoarele:
– care este data la care primăriile din Maramureș vor primi banii necesari pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din februarie 2017;
– care este data la care primăriile din Maramureș vor primi în totalitate banii pentru înlăturarea efectelor inundațiilor produse în 2015.
Vă mulțumesc.
Senator Severica Covaciu, Grupul parlamentar al PMP.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.