Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 noiembrie 2013
other · adoptat
Dumitru Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima întrebare este adresată domnului ministru Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget.
Obiectul și motivarea întrebării: „Propunerea de modificare a cursului valutar pentru calculul accizelor încalcă reglementările europene”.
## Domnule ministru,
Chiar dacă pentru o parte a membrilor Guvernului USL reglementările Uniunii Europene și armonizarea legislației românești nu sunt elemente de interes, considerăm că propunerea lansată de dumneavoastră, de modificare a modului de calcul al accizelor, încalcă mai multe directive europene. Astfel, afirmația dumneavoastră că aveți în vedere un alt curs valutar decât cel publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 1 octombrie 2013, pentru că nu vedeți nicio logică în utilizarea acelui curs, nu face decât să demonstreze că Executivul caută cu disperare să facă rost de bani pentru anul electoral, chiar dacă încalcă normele europene.
Dincolo de dezbaterile politice pe marginea acestui subiect, domnule ministru, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
– Care este suportul legal pe baza căruia veți lua decizia ca baza de calcul pentru accize să aibă un alt curs valutar decât cel de la 1 octombrie 2013?
– Care sunt măsurile de stimulare a mediului de afaceri pentru susținerea economiei private, astfel încât bugetul de stat să fie alimentat prin creștere economică și nu prin superfiscalizare?
– Când se va cunoaște cu exactitate strategia de construire a bugetului, iar Guvernul se va opri din a arunca tot felul de presupuneri, care derutează complet mediul economic?
Solicităm răspuns în scris.
A doua întrebare este mai scurtă, adresată domnului Nicolae Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul și motivarea întrebării: „Totuși, care este sursa din care va fi acoperită creșterea salariilor pentru primari și viceprimari?”.
## Domnule ministru,
Vă mulțumim pentru răspunsul transmis la întrebarea anterioară privind sursele de venituri pentru creșterea salariilor pentru primari și viceprimari. Revenim totuși cu aceeași solicitare de clarificare, având în vedere că pentru orice act normativ există obligativitatea prezentării fișei financiare pentru a evalua impactul asupra bugetului de stat. Or, în răspunsul dumneavoastră nu precizați nicio valoare pentru aceste creșteri și nici sursa de unde le veți acoperi.
Ca urmare, revenim cu următoarele întrebări:
1. Care este valoarea totală a majorărilor de salarii prevăzută în proiectul de lege?
2. Când va fi realizată fișa financiară sau când va fi prezentat impactul financiar al acestui act normativ și se va specifica sursa de venituri?
Mulțumim.
Solicităm răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .